„Regele Leu” din Colecţia Disney a ajuns astăzi la micii cititori din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Patriche a cumpărat cartea pentru nepotul său , Foto: Bogdan Dimofte
Ion Patriche a cumpărat cartea pentru nepotul său , Foto: Bogdan Dimofte

Părinţii şi bunicii s-au trezit dis-de -dimineaţă pentru a le cumpără copiilor şi nepoţilor un cadou minunat cu o grafică şi prezentare de excepţie.

„Regele leu" , simpaticul personaj Disney s-a distribuit, astăzi, împreună cu ziarul „Adevărul", la preţul de 12,99 lei.Volumul conţine 64 de pagini color şi ilustraţii fidele filmului de animaţie, fiind distribuit într-un tiraj de 160.000 de exemplare.

În drum spre serviciu, gălăţenii s-au oprit la chioşcurile de ziare pentru a cumpăra „Regele Leu", primul volum al colecţiei. „Am luat această carte pentru băieţelul meu, care are patru anişori. Îi plac mult poveştile, deci va fi un cadou care-l va bucura, cu siguranţă. Cărţile sunt foarte frumoase şi ar fi păcat să nu le avem în bibliotecă", ne-a mărturisit Viorica Soare, 29 de ani, învăţătoare.

Un alt cititor al ziarului Adevărul, Ion Patriche, de 49 de ani, ne-a declarat:„Am cumpărat pentru nepoţelul meu şi sper să găsesc toată colecţia".

„Regele Leu" este o poveste educativă despre putere. Personajul central, Simba, un pui de leu care s-a născut în Africa, trece prin multe peripeţii pline de tâlc până să ajungă să dobândească titulatura de rege al junglei.

Noua colecţie Disney va cuprinde 12 titluri ce vor fi distribuite numai împreună cu ziarul „Adevărul", până la 21 decembrie. În următoarele zile de marţi veţi putea cumpăra volumele: „În căutarea lui Nemo", „Pisicile aristocrate", „Povestea jucăriilor", „Ratatouille", „Incredibilii", „Dumbo", „Compania Monştrilor", „Maşini", „Tinkerbell - Clopoţica", „Wall-E" şi „Pinocchio".

Volumele cu celebrele poveşti pot fi procurate şi de la Librăria „Adevărul", situată în fostul sediu Zapp, la intersecţia străzilor Brăilei şi Regiment 11 Siret.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite