Reabilitarea Şcolii 9 este blocată de doi ani. Banii Primăriei n-au ajuns decât pentru schimbarea câtorva geamuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrarea a ajuns pe lista de rezervă a Comisiei Europene. Blocarea finanţării nu este explicată de nimeni.Dacă până la sfârşitul acestui an finanţarea nu va fi pusă în aplicare, proiectul va fi anulat.


În anul 2008, o echipă de profesori din Şcoala nr. 9 din Galaţi a scris un proiect de reabilitare a şcolii. S-a făcut şi un studiu de fezabilitate, după care proiectul a ajuns la Direcţia pentru Proiecte şi Programe Europene, echipa acesteia finalizând şi documentaţia necesară finanţării.

Aprobat degeaba

Proiectul a fost aprobat pe 15 septembrie 2009, iar şcoala urma să intre în reabilitare totală în primele zile ale lui 2010, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la 800.000 de euro. Ca şi termen de finalizare, lucrărea trebuia să fie gata la sfârşitul anului trecut.
Din păcate, nici până astăzi nu s-a demarat proiectul de la Şcoala 9, deşi el pe site-ul Primăriei apare ca proiect „în curs de implementare”.

„Dacă nu accesăm fondurile până la mijlocul anului viitor, vom pierde finanţarea şi nu este deloc bine”, spune directorul şcolii, Elena Seciu. Mai mult, pentru că figurează pe lista proiectelor cu finanţare europeană, Şcoala 9 (care din toamnă îşi pierde şi personalitatea juridică, devenind structură a Şcolii 29) a fost tăiată de pe lista finanţărilor locale.

„Banii pentru reabilitare puteau veni foarte frumos de la bugetul local, dar ne-au spus mereu că avem un proiect câştigat şi nu avem voie să primim alţi bani pentru investiţii”, mai spune directorul şcolii.

Citeşte amănunte în săptămânalul ADS, apărut joi,18 august. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş,  la preţul unic de 1,4 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite