REPORTAJ : Balta Mică a Brăilei, a doua Deltă a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oferta turistică din rezervaţie include 12 pensiuni superbe, o sumedenie de variante de camping şi posibilitatea vizitării unor locuri incredibile!La numai câţiva kilometri de Brăila se află o zonă asemănătoare Deltei Dunării, cu triplu statut: Parc Natural, Sit Ramsar şi Sit Natura 2000.

Aflat la o aruncătură de băţ de oraş, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei are o ofertă turistică bogată. Până acum, administraţia Parcului a cuprins în planul de turism 12 pensiuni şi mai multe oportunităţi de campare.

12 pensiuni

Numărul celor care vin să vadă anual frumuseţile din Balta Mică a Brăilei a crescut, însă administraţia Parcului spune că potenţialul turistic este cu mult mai mare. În 2009, aici au ajuns 2.912 turişti, respectiv 11,6 % din potenţialul turistic al zonei.

„Unul dintre punctele tari este faptul că accesibilitatea în zonă e mai bună decât cea în Deltă. Zona însă este ameninţată de braconaj piscicol şi pescuit sportiv excesiv, de aceea supraveghem cu mare atenţie ceea ce se întâmplă aici. Avem 12 pensiuni agroturistice în mai multe localităţi”, spune Radu Moisei, directorul rezervaţiei.

Balta Mică a Brăilei este locul în care turiştii pot observa peste 200 de specii de păsări. Dintre acestea 163 de specii de păsări se găsesc pe liste de conservare. Lor li se alătură 74 de specii de mamifere, reptile, amfibieni şi peşti dintre care 23 sunt trecute pe anexele prioritare. Practic Balta Mică a Brăilei are triplu statut: Parc Natural, Sit Ramsar din 2001 şi Sit Natura 2000.

Colonia „Chiriloaia”

Frumuseţile Parcului Natural Balta Mică a Brăilei se dezvăluie turistului pas cu pas. Legenda spune că o femeie frumoasă pe nume Chira Chiralina a fost răpită de un marinar arab aflat pe un vas grecesc şi adusă la acest lac de unde numele său. Marinarul a fost urmărit şi s-a spânzurat, locul în care acesta a fost găsit fiind numit de atunci Harapu.

După un drum de jumătate de oră pe Dunăre, am intrat în zona Parcului. Pe o porţiune de aproximativ 500 de metri turiştii pot merge pe o cărăruie din lemn până la stăvilar. Călătoria de aici până la Lacul Chiriloaia se desfăşoară în barcă, ghidul având grijă pe tot parcursul să vă arate păsările care însoţesc barca şi frumuseţile zonei.

După ce treci centura de stuf intri într-o altă dimensiune. Colonia de pe Lacul Chiriloaia este o aglomeraţie de păsări, un loc care le asigură condiţii bune de hrană, pentru cuiburi, dar şi linişte. Tocmai de aceea barca se va opri la o anumită distanţă de cuiburile păsărilor pentru a nu le stresa. În schimb, păsările pot fi urmărite, fotografiate sau filmate de cei care urcă în turnurile de observaţie de pe Lacul Chiriloaia.

Aici se pot observa privighetoarea, pitulicea, piţigoi, ghionoaia, cinteze, lăstuni, cormoranul mare, cormoramul mic, stârcul cenuşiu, lopătarul, egreta mare, egreta mică, lişiţa, lebăda şi multe alte specii.

Ascunzătorile lui Terente sunt locuri reale, iar povestea sa nu este nici pe de parte o născocire, susţine ghidul. La Tichileşti trăieşte un brăilean ajuns acum la venerabila vârstă de 90 de ani, care la 10 ani îşi însoţea tatăl în Baltă pentru a lăsa mâncare lui Terente, în sălcii.

Locurile indicate de acesta, fiecare cu câte două căi de acces, sunt acum arătate turiştilor de către ghizii Parcului, iar povestea banditului Terente care fura de la bogaţi şi se ascundea în Baltă este păstrată vie.

Trei trasee cu totul speciale pentru turiştii

Primul are o durată de 3 ore şi costă 250 de lei, grupul fiind format din cinci persoane. Plecarea se face de la Baza Nautică cu ambarcaţiunea rapidă cu motor, traseul fiind: Gura privalului Hogioaia (Insula Fundu Mare) – Lacul Chiriloaia şi retur. Ghidul vă va arăta locurile cu cei mai frumoşi nuferi, ascunzătorile lui Terente, dar şi locurile de hrănire ale diverselor specii de păsări la colonia de pe Lacul Chiriloaia.

Varianta de 5 ore, are un preţ de 320 de lei şi are în plus faţă de prima deplasarea la privalul Dârnea şi retur, cu urmărirea ecosistemelor acvatice şi terestre din turnul de observaţie de la prival.

Ultima variantă este de 7 ore şi costă 380 de lei, fiind o continuare a celei de cinci ore astfel: deplasare de la privalul Dârnea la observatorul de pe iezeru lui Stan şi retur, cu urmărirea vulturilor codalbi pe Lacul Misăilă.

La Chiscani, la Costel Petre

Una dintre pensiuni este în localitatea Chiscani, deţinută de Costel Petre. Chiscăneanul mai are în plan înfiinţarea unei pensiuni agroturistice în zona Vărsătură, acolo unde are o mică afacere.

Crescut de mic în Baltă cu poveştile lui Terente, Costel Petre a decis să le ofere turiştilor un loc aparte, în apropierea Bălţii, pentru relaxare şi pescuit. Îşi aminteşte şi acum viaţa din Baltă de pe vremea copilăriei şi spune că ar vrea să reconstituie pentru turişti acele vremuri.

„Viaţa noastră era în jurul Bălţii. Aici aveam peşte, lemne de foc, iar când se retrăgeau apele făceam agricultură, grădinile erau un paradis”, povesteşte Costel Petre.

Pe parcela de pământ pe care o deţine la Vărsătură, bărbatul vrea să aducă căsuţe de lemn, iar turiştii care vor veni să aibă pe masă produse din gospodărie, pe care să le culeagă singuri.

„Avem o afacere de familie. Pe trei hectare cultivăm căpşuni. Avem o solă unde vine lumea şi culege căpşunile pe care vrea să le cumpere. Aşa m-am gândit la turismul de fermă. Să vină omul să vadă pepenii, roşiile, castraveţii şi să aleagă singuri ce vor să mănânce. De aici ideea cu căsuţele de lemn”, explică chiscăneanul, al cărui teren se află la aproximativ 400 de metri de şoseaua principală şi la aceeaşi distanţă de apă.

Chiscani, localitate turistică

Primarul Chiscaniului, Ion Crăciun este un împătimit susţinător al turismului în localitate şi crede că Chiscaniul are ce oferi turiştilor. Pe lângă nămolul sapropelic din Lacu Sărat, frumuseţile Bălţii lui Terente sunt un motiv de mândrie pentru chiscăneni.

„Este atâta crap în ghioluri, căprioare pe grind care te privesc, mistreţi şi sute de păsări. Este atât de frumos, un peisaj mirific, mai ales dimineaţa. Potenţialul turistic al Brăilei este enorm. Balta Mică a Brăilei ocupă locul doi după Delta Dunării. Din păcate nu se face turism aşa cum ar trebui, nu se exploatează aceste frumuseţi”, spune primarul Crăciun.

Pensiuni agroturistice

La Gropeni, familia Puia a ridicat o pensiune, „Lebăda”, pentru turiştii care vor să vină să vadă frumuseţile din împrejurimi. Proprietarul, Vasile Puia, a înţeles necesitatea înfiinţării unei pensiuni care să ofere condiţii deosebite turiştilor şi acces în Balta Mică a Brăilei.

Aceeaşi este situaţia şi la Giurgeni, unde Victor Dragomir a ridicat o mică pensiune în curtea casei sale în numai două luni.

„Vrem să le oferim tot confortul celor care vor veni la noi, cu mâncare tradiţională, produsele provenind din gospodăria noastră”, spune Victor Dragomir.

Planul său este susţinut de primarul Dinu Valere din Giurgeni care consideră că punerea în valoare a frumuseţilor locului este extrem de importantă.

„În zona Giurgeni avem un turism de tip Deltă. În preajmă avem Balta Ialomiţei şi Balta Mică a Brăilei unde vin pescari împătimiţi din mai multe judeţe. Împreună cu administraţia Parcului am reuşit să înfiinţăm patru pensiuni agroturistice în gospodăriile populaţiei”, explică primarul din Giurgeni.

Turismul în zonă nu se limitează doar la atât. Cine trece prin Giurgeni trebuie neapărat să viziteze şi „Oraşul de Floci” unde s-a născut Mihai Viteazu. De altfel, o parte din tezaurul oraşului se află expus în holul Primăriei Giurgeni, în timp ce alte piese sunt la muzeul în cadrul bazei arheologice.
Şi în judeţul Constanţa, la Ciobanu, Primăria şi localnicii sunt hotărâţi să aducă turiştii în zonă.

„Avem două pensiuni pe care încercăm să le punem pe roată cu ajutorul celor de la Parc. Vrem să atragem turiştii pentru că avem ce să le oferim”, spune Ioan Suciu, primarul din localitatea Ciobanu.

Căsătorii pe Lacul Chiriloaia

O altă ofertă vine din partea firmei „Bonasia” care are pregătite şapte pachete turistice pentru Parcul Natural Balta Mică a Brăilei ce includ: observarea coloniilor de păsări, fotografierea şi filmarea lor din turnul de observaţie, plimbări cu bărci cu rame şi om pentru trasul la rame pe lacurile din interiorul parcului, pescuit sportiv, turism cu bicicleta în parc, caiac canoe, tabere de cercetaşi, paintball, turism de supravieţuire şi trasee turistice variate în interiorul parcului.

„Unul dintre pachete cuprinde vizite la ascunzătorile lui Terente din aceste lacuri şi insule, dar şi povestirea legendei celebrului bandit. Noi vom încerca să oferim turiştilor câte un CD cu povestea lui Terente, iar ghidul le va arăta aceste ascunzători, în timp ce le va spune câteva lucruri despre Terente”, spune Valentin Buhaev, directorul firmei “Bonasia”.

Cazarea este asigurată la una din cele 12 pensiuni, iar mâncarea servită este sută la sută ecologică, provenită din gospodăriile localnicilor, meniul fiind specific locului.

În plus, pentru îndrăgostiţi, firma oferă un pachet special, căsătorii civile oficiate de primarul comunei Chiscani, Ion Crăciun, cuplurile fiind înconjurate de nuferi şi păsări la colonia Chiriloaia.  

“Pachetul “Săptămâna de miere între nuferi şi păsări” include cazarea tinerilor şi a apropiaţilor la una dintre pensiuni, plimbări pe lacuri cu bărci de lemn şi mese tradiţionale”, explică Valentin Buhaev.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite