Proteste cu efect de bumerang în justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grefierii nu mai vor să protesteze pentru că sunt prea puţini şi nu mai vor să efectueze ore suplimentare neplătite.

Personalul auxiliar de specialitate care lucrează la instanţele gălăţene nu va protesta împotriva deciziei Executivului de reducere cu 25% a fondului de salarii în sectorul bugetar.

O parte dintre grefieri consideră că întreruperea activităţii nu ar rezolva nimic în momentul de faţă ba chiar ar îngreuna activitatea.

„Am protestat de nenumărate ori în trecut, iar în final am ajuns să lucrăm şi mai mult peste program ca să finalizăm dosarele adunate între timp", ne-a declarat preşedintele Sindicatului „Iux Lex" Galaţi, Mirela State.

Grefierii gălăţeni au protestat în mai multe rânduri în anii trecuţi pentru neplata drepturilor salariale obţinute în baza unor hotărâri judecătoreşti, dar nu au obţinut nimic.

Concedii petrecute în spital

Judecătoria, Tribunalul şi Curtea de Apel Galaţi se plasează pe primele locuri în ţară la capitolul volum de activitate în ultimii 20 de ani.

În ciuda acestui fapt, schemele de personal nu s-au schimbat foarte mult, ceea ce face ca în prezent aproximativ un sfert dintre judecători şi jumătate dintre grefieri şi arhivari să fie nevoiţi să se interneze în spital în urma unor afecţiuni psihice, gastrointestinale şi cardiace.

Jandarmii care asigură paza în Palatul Justiţiei nu supraveghează şi arhivele din cauza lipsei de personal, ceea ce face ca arhivarii să rămână la cheremul justiţiabililor puşi pe scandal.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite