Dezvăluiri/Protecţia Copilului pierde procesele cu foştii angajaţi. Instituţia este obligată să plătească despăgubiri şi daune morale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Cotan a câştigat procesul cu DGASPC Foto: Bogdan Dimofte
Carmen Cotan a câştigat procesul cu DGASPC Foto: Bogdan Dimofte

Salariaţii daţi afară cer în faţa instanţei reîncadrarea pe posturi şi daune morale.Conducerea instituţiei declară că va pune în aplicare decizia instanţei. Şapte foşti salariaţi au câştigat, deja, procesele cu Direcţia  de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.  

Concedierile colective operate anul trecut la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi se întorc asemenea unui bumerang în instituţie. Mai mulţi foşti angajaţi au solicitat în instanţă anularea deciziei de concediere, daune morale şi reîncadrarea în muncă.

Carmen Cotan, în vârstă de 38 de ani, consilier juridic, a fost trecută pe lista disponibilizaţilor în iulie 2009, neţinându-se cont de punctajul obţinut la evaluare. Femeia a considerat decizia de încetare a contractului de muncă drept abuzivă şi a atacat-o în instanţă.

„Pe 20 iulie am fost chemată la Resurse Umane şi mi s-a pus în faţă dispoziţia de concediere. Nu avea niciun număr de înregistrare, nicio ştampilă a conducerii sau a şefului de la Resurse Umane. Nu am semnat nimic. Am contestat imediat în instanţă decizia de concediere”, povesteşte Carmen Cotan. 

Prin Sentinţa nr.1280/15 octombrie 2010, Curtea de Apel Galaţi dispune reîncadrarea pe postul de consilier juridic şi obligă DGASPC să-i achite drepturile salariale cuvenite din august 2009 şi până la reintegrarea efectivă pe post. De asemenea,  trebuie să-i achite suma de 2.500 lei cu titlu de daune morale, plus cheltuieli de judecată.

„Mi-au plătit doar daune morale până la acest moment. Pe 3 decembrie m-au chemat la muncă. Din ianuarie se modifică organigrama şi am aflat că mă vor da din nou afară. Se merge pe principiul «ţara ne vrea proşti»”, spune Carmen Cotan.

Cazul nu este singular. Şase alţi foşti salariaţi au câştigat procesele, obligând instituţia  la plata de despăgubiri şi daune morale.

„Vom plăti”

“Dacă instanţa a stabilit despăgubiri, noi le vom plăti. Două persoane au fost reîncadrate pe posturile similare înainte de concediere, iar trei au refuzat reangajarea. DGASPC a mai avut 30 de procese cu foşti angajaţi pe care aceştia din urmă le-au pierdut. Cât priveşte noua organigramă, este prematur să discutăm despre asta”, ne-a spus Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Modul în care instituţia a făcut concedieri este arbitrar şi nu a ţinut cont de criteriile: vechimea în instituţie, studiile, punctajul obţinut la data evaluare.

De exemplu, consilierii juridici Dolia Marcel şi Luminiţa Mlăjeru au avut un punctaj mult mai mic decât Carmen Cotan, dar cu toate acestea au fost redistribuiţi în cadrul instituţiei.

“DGASPC trebuia să facă public concedierea colectivă şi să informeze salariaţii că există şi posibilitatea redistribuirii lor în cadrul instituţiei. După emiterea preavizelor, dacă ar fi existat mai multe cereri de redistribuire, ar fi trebuit să aplice punctajul ca şi criteriu de departajare”, precizează Instanţa.

„Eu am câştigat procesul, iar instituţia este obligată să-mi plătească contribuitia către pensii, şomaj.  Ei trebuie să-mi dea toate drepturile de care aş fi beneficiat dacă aş fi fost angajată”, a mai spus Carmen Cotan. 


Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite