Galaţi: Proprietarii - jefuiţi de administratorii de asociaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Proprietarii - jefuiţi de administratorii de asociaţii
Galaţi: Proprietarii - jefuiţi de administratorii de asociaţii

Asociaţiile 518 şi 555 din Galaţi au fost păgubite de foştii administratori cu peste 350.000 de lei şi, deşi, au fost trimişi în judecată, sunt puţine şanse ca prejudiciul să  fie recuperat deoarece aceştia parcă au intrat în pământ.


În cursul anului 2009, pe rolul Judecătoriei Galaţi, au fost înregistrate nu mai puţin de patru cazuri de delapidare comise de administratorii unor asociaţii de proprietari din Galaţi.

În urmă cu câteva zile, Parchetul a trimis în judecată al cincilea administrator gălăţean, sub aceeaşi acuzaţie, iar dacă ţinem cont şi de persoanele aflate în prezent în curs de cercetare sub bănuiala că şi-au însuşit banii locatarilor, putem aprecia că a venit în sfârşit vremea ca şi acest gen de hoţi să dea socoteală în faţa legii. Din păcate însă, în unele cazuri, administratorii fură banii asociaţiei şi reuşesc să scape de răspunderea penală fugind în străinătate sau ascunzându-se undeva prin ţară.

Este cazul Eugeniei Andone, împotriva căreia locatarii au formulat plângere penală după ce o expertiză contabilă a stabilit că administratoarea a furat din gestiunea Asociaţiei 518 suma de 160.892 de lei. În plus, deoarece nu a plătit la timp facturile către furnizorii de utilităţi, administratorul a reuşit să îndatoreze asociaţia şi cu  majorări de întârziere în cuantum de 186.938 de lei.

După ce procurorii au demarat urmărirea penală împotriva acesteia, s-a descoperit că Eugenia Andone nu depunea soldul de casă la bancă, aşa cum ar fi fost normal, ci îşi însuşea banii. Înainte de a fi trimisă în judecată, ea a dispărut şi există indicii că s-ar afla în Italia. Locatarilor le-a lăsat ca amintire o datorie de 350.000 de lei


Delapidare cu repetiţie

Din păcate, nici vorbă să fie un caz singular. Lăcrămioara Huzum poate fi considerată la rândul ei o adevărată expertă în furatul banilor locatarilor. A condus Asociaţia 555 din Galaţi între anii 1995 şi 2002 cu toate că, în 2004, a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare după ce şi-a însuşit 8.500 de lei din banii locatarilor.

Culmea e că i s-a permis să continue. În 2006, Lăcrămioara a recidivat, furând încă 6.500 de lei din încasările asociaţiei prin falsificarea de chitanţe şi înregistrări inexacte în Registrul de casă. Nu se lasă şi, peste doar un an, este din nou anchetată pentru un nou prejudiciu de 13.200 de lei. După ce şi-a recunoscut fapta, a dispărut şi ea. Poliţiştii nu i-au dat de urmă nici până astăzi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite