Stiri din Galati

Profesorii au trecut la fapte: “Nu mai punem notele în catalog!”

17 martie 2010, 10:34 |  Autor: Bogdan Nistor | 

Cuvinte cheie: Galaţi, profesori, catalog, grevă, salarii, sentinţe,

Liderii sindicali au sondat “terenul”: e predispus la grevă generală!

Galaţi

Liderii sindicali au sondat “terenul”: e predispus la grevă generală!

 

Cu salarii mai mici cu 34% faţă de ianuarie, profesorii nu mai au nicio altă soluţie decât greva generală.Mulţi dintre profesori nu mai pun note în catalog, ca reacţie la decizia ministerului de a anula creşterile salariale prevăzute de legea 221/2008.

Profesorii din învăţământul preuniversitar par din ce în ce mai hotărâţi să boicoteze anul şcolar, după ce guvernanţii le-au dat în martie salarii mult mai mici faţă de lunile anterioare.

Primele semne ale nemulţumirii au apărut la Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", acolo unde profesorii au şi organizat o grevă de avertisment.

"Noi am depus la secretariat contestaţii în privinţa salariilor calculate pentru luna februarie, dar primite în această lună. Dacă nu se va rezolva în niciun fel această problemă, vom angaja un executor judecătoresc care să ne recupereze diferenţele de salariu", spune liderul de sindicat de la Liceul "Emil Racoviţă", Maria Hanu.

Până la recuperarea banilor, profesorii de la "Emil Racoviţă" au decis să nu mai treacă notele în catalog.

"Legea ne obligă să punem note elevilor, dar nu ne spune şi procedura de acordare a lor. Noi le punem notele în agendele noastre, iar când ne vor da banii de pe legea 221/2008, le trecem şi noi în catalog. Trebuie să simtă şi ei ceva, nu putem să facem tot felul de proteste care să nu-i afecteze în niciun fel", spune preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Valeriu Diculescu.

Vor grevă!

În acest moment, potrivit spuselor lui Diculescu, doar 44 de şcoli mai plătesc salariile după legea 221/2008. 220 de şcoli în care profesorii au sentinţe definitive şi irevocabile au decis să plătească salariile la nivelul lunii octombrie 2009.

"Le recomand şi profesorilor de aici să nu treacă notele în cataloage, poate reuşesc în cele din urmă să-i convingă pe directori şi pe contabili că deciziile instanţelor de judecată se execută nu se discută", mai spune Valeriu Diculescu.

De altfel, SIP a făcut zilele acestea un referendum în rândul membrilor de sindicat. 85% dintre cei aproape 5.000 de angajaţi chestionaţi spun că ar fi oricând de acord cu organizarea unui miting de amploare în Bucureşti, 83% sunt pentru îngheţarea anului şcolar, iar 53% vor să intre în grevă generală.

În aceste condiţii, conducerea sindicatului este convinsă că oamenii vor participa într-un număr foarte mare la toate formele de protest ce se vor organiza în perioada următoare, de comun acord cu celelalte federaţii sindicale din învăţământ.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole