Procurorii s-ar putea muta în garajele Parchetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul Dinu Gâlcă a luat în calcul mutarea unor birouri în garaje
Procurorul Dinu Gâlcă a luat în calcul mutarea unor birouri în garaje

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă, s-a gândit să transforme garajele instituţiei în birouri din cauza lipsei acute de spaţiu.

Parchetul gălăţean a ajuns într-o postură jenantă. Lipsa spaţiului a determinat conducerea instituţiei să adopte măsuri extreme pentru ca procurorii să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii cât de cât civilizate.

Aşa s-a ajuns ca biblioteca şi sala de şedinţă să fie transformate în birouri de lucru pentru grefieri iar în cele din urmă şi unul dintre holuri a fost închis pentru a folosi drept cameră pentru tehnica de calcul.

Nu a fost suficient iar conducerea Parchetului s-a gândit chiar la o soluţie extremă. "Vă spun sincer că ne-am gândit să transformăm şi garajele în birouri", a declarat procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă.

Asta în condiţiile în care parchetele gălăţene au un deficit de 33 de procurori.

Vestea bună este că în viitorul apropiat în spatele actualului sediu al Parchetului de pe strada Basarabiei din Galaţi se va construi o nouă clădire pentru care au fost realizate deja studiile de prefezabilitate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite