Ţeavă veşnic spartă/ Primăria Galaţi şi Apaterm ignoră o avarie veche de şase ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducta de apă caldă care alimenta cândva grupurile sanitare ale  Liceului Auto a devenit relicvă arheologică.Abia după ani de corespondenţă, autorităţile au ajuns la concluzia că ţeava trebuie reparată. N-au stabilit încă şi când.

De mai bine de şase ani, locatarii celor două cămine ale Grupului Şcolar „Traian Vuia” se spală cu apă încălzită de boilere electrice, pentru că autorităţile locale nu reuşesc să repare racordul instituţiei la sistemul centralizat de distribuţie a apei calde.

Elevii care locuiesc în Căminul A au avut multe de înfruntat de-a lungul acestor şase ani.

„Se spălau câte doi-trei elevi şi gata, nu mai era apă caldă. În timpul iernii, trebuia să aştepte chiar şi câte patru ore pentru a se mai încălzi încă un rezervor de boiler”, povesteşte Rodica Vasile, pedagogul Căminului A.

„Eu mai joc fotbal câteodată şi nu apuc să fac baie, ceea ce nu este deloc în regulă. Am colegi care nu se spală zile întregi pentru că aglomeraţia la duş este mult prea mare la un singur boiler de 100 de litri”, spune la rândul lui Adrian Lupu, unul dintre căminişti.

„Mulţi elevi au plecat din cămin tocmai din acest motiv: nu aveau apă caldă. La începutul anului şcolar, am avut 150 de copii, acum mai avem doar 85”, spune Nicoleta Cernat, profesor în cadrul Liceului „Auto”.

În toţi aceşti şase ani, conducerea liceului a depus nenumărate adrese, atât la Apaterm, cât şi la Primărie, dar nu a primit un răspuns concret.

„Liceul este un bun al comunităţii, nu al Apaterm. Noi nu suntem obligaţi să le reparăm ţevile. Nu avem niciun contract de prestări servicii încheiat cu Liceul. Primăria trebuie să repare instalaţiile, eu furnizez agentul termic. Primăria trebuie să-i prindă într-un program de reparaţii”, ne-a declarat George Cubasa, directorul Apaterm Galaţi.

O soluţie

„Abia zilele trecute am fost învitaţi la Primărie şi am convenit cu cei de acolo ca să preluăm în custodie această ţeavă, astfel încât, autoritatea locală să încerce să facă demersuri pentru a rezolva problema, eventual cu fonduri europene”, spune contabilul-şef al liceului, Florina Brînză. Chiar şi aşa, speranţa că apa caldă va reveni în robinetele din cămine mai devreme de sfârşitul anului este extrem de mică.

În aceeaşi situaţie, de a monta boilere electrice, au fost puşi şi locatarii căminului B din cadrul Grupului Şcolar „Traian Vuia”. Este vorba despre 17 familii care au închiriat de la liceu apartamente cu una, două sau chiar trei camere.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite