Galaţi: „Prima Casă” vă pune răbdarea la încercare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au pierdut câteva zile până când au găsit banca potrivită. A urmat seria nenumăratelor formalităţi, iar acum mai au două hopuri: evaluarea locuinţei şi aprobarea Fondului de Garantare.

Daniela şi Adi sunt împreună de câţiva ani şi curând se vor căsători. Vor să-şi cumpere un apartament. Veniturile le permiteau  un credit de doar 22.000 de euro, sumă insuficientă aşa că s-au apucat de economisit sperând să adune banii necesari.

Aflând de „Prima Casă”, ne-am interesat ce avem de făcut. Am mers la câteva bănci şi  am ales BCR, unde, pentru un venit de 1.600 de lei, primim 30.900 de euro. Restul, până la 42.000 de euro,  vom pune noi” spune Daniela.


Vânzătorii fug de „Prima Casă”


Tinerii spun că locuinţa au găsit-o relativ repede. Este un apartament cu trei camere în Micro 18. Proprietarii s-au lăsat cu greu convinşi să vândă prin „Prima Casă” din cauza zvonurilor potrivit cărora dosarele se împotmolesc la Fondul de Garantare.

M-am hotărât greu să vând prin acest program, că nu prea merge, fiind la început. Trebuie multă răbdare şi înţelegere de ambele părţi ”, susţine Mioara Dragomir, vânzătoarea apartamentului.

Adi, mai optimist, intervine: „În trei săptămâni trebuie să avem apartamentul. Ne este necesară doar de jumătate din suma maximă pe care o poate garata statul şi în plus dispunem de avans”

Niciun răspuns de la Fondul de Garantare

Zilele acestea, tinerii aşteaptă verdictul evaluatorului urmând să depună dosarul la Fondul de Garantare, unde sunt mari întârzieri.

Mai avem dosare depuse la Fondul de Garantare şi după patru săptămâni, nu avem niciun răspuns” declară Marcel Caleu, reprezentantul agenţiei Stil.

Finalmente, Daniela şi Adi vor plăti la BCR câte 160 de euro pe lună, timp de 30 de ani.

„Dobânda băncii este fixă, însă în funcţie de Euribor, poate fluctua la fiecare trei luni”, precizează Daniela.

Reticenţă
La Brăila, potrivit vicepreşedintelui Uniunii Notarilor Publici, Vasile Varga, un singur cuplu a demarat formalităţile pentru programul Prima Casă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite