Pretestări Cambridge la Parcul de Soft din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 100 de elevi şi studenţi sunt aşteptaţi la aceste pretestări
Peste 100 de elevi şi studenţi sunt aşteptaţi la aceste pretestări

Începând cu luna noiembrie, Galaţiul se va afla pe lista localităţilor în care se pot susţine cele mai importante examene de competenţe lingvistice recunoscute la nivel internaţional şi asta pentru că Asociaţia Eurolingva va deschide în incinta Parcului de Software un centru de testare ETS şi Cambridge ESOL - BULATS.

„Prin deschiderea acestui centru de testare dorim să venim în sprijinul tuturor celor care doresc să obţină o certificare a competenţelor lingvistice, recunoscută la nivel internaţional. Vorbim aici despre elevi şi studenţi care doresc să obţina o bursă la o universitate din Europa sau Statele Unite, angajaţi aflaţi în căutarea unei slujbe mai bune în ţară sau în străinătate şi companii care doresc să testeze şi să îmbunătăţească nivelul de cunoaştere a limbilor străine al angajaţilor proprii", spune Ioana Pantor, Directorul Centrului Eurolingva.

Eurolingva se va implica şi în activităţi de conştientizare a importanţei învăţării limbilor străine.

"Aproximativ 100 de gălăţeni îşi vor putea verifica abilităţile şi cunoştinţele de limbă engleză în condiţii reale de examen şi se vor familiariza cu atmosfera, rigoarea şi pretenţiile testului. În plus, subiectele şi foile tipizate sunt venite direct de la Cambridge, urmând ca după pretestare, lucrările să fie trimise universităţii britanice, unde vor fi evaluate şi notate", spune la rândul ei Adina Ionaşcu, reprezentantul Centrului Eurolingva în Galaţi.

Cele două tipuri de examene pentru care se organizează pretestarea gratuită sunt FCE for Schools (nivel B2), secţiunile Reading, Writing, Listening şi CAE (nivel C1), secţiunile Reading, Writing, Use of English, Listening.

Pretestările vor avea loc în data de 22 octombrie 2011, la Parcul de Soft din Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite