Povestea gălăţeanului care trăieşte cu inima în borsetă: "Mulţi prieteni şi iubita m-au părăsit pentru că nu sunt de viitor. O să demonstrez că pot"

Dumitru pare un tânăr obişnuit. Cu greu poţi însă să realizezi cât de fragilă este legătura lui cu viaţa. Foto: Adrian Obreja

După operaţie, viaţa lui Dumitru Iorga a căpătat un nou sens. O plimbare, un duş sau somnul de noapte reprezintă momente incredibile pentru el. Tânărulu de 20 de ani trăieşte acum cu ajutorul unei inimi artificiale.

Chiar şi un simplu duş este o mare provocare pentru Dumitru Iorga (20 ani). Are nevoie de folii speciale în care să bage borseta şi să acopere operaţia. Ca să evite orice risc, este nevoit să intre în baie doar o dată la trei-patru zile. „Am o sacoşă specială în care bag geanta. Apoi acopăr operaţia cu o folie luată din Germania şi intru în baie. Nu pot face baie în fiecare zi. De la brâu în jos mă mai spăl, dar atât. Este foarte greu. Mă şterg cu şerveţele”, povesteşte tânărul cu inimă artificială.

Pansamentele, foliile şi soluţiile pe care le foloseşte zilnic costă o groază de bani şi pe deasupra nici nu se găsesc în România.

Vrând-nevrând băiatul s-a obişnuit să doarmă cu un singur ochi. În timpul nopţii acesta trebuie să fie foarte atent să nu cumva să iasă firul din abdomenul său, să nu cadă geanta sau să se întâmple altceva. Doarme singur în pat şi mai mult pe spate.

„Trebuie să dorm cu simţ. Pun geanta lângă mine şi sunt foarte atent. O ţin aproape de mine, o cuplez la priză să nu se consume din baterii şi dorm în reprize”, mai spune băiatul cu inimă artificială.

 
Cea mai mare teamă a lui este să nu cumva să pună vreun hoţ ochii pe borseta lui. Dacă prin absurd se întâmplă aşa ceva, acesta ar muri în câteva clipe.

„Doamne fereşte să se întâmple asta. Sper să nu facă nimeni asta, nici măcar în glumă. Ar fi o nenorocire. Mă protejez evitând zonele aglomerate, iar atunci când merg cu autobuzul sau altă mijloc de transport o ţin mereu în braţe. Mor imediat dacă cineva o smulge din gât”, explică acesta.

Inima artificială este conectată printr-un cablu fin la minicomputerul din geantă. Pe ecranul acestui aparat sunt afişaţi parametrii de funcţionare a pompei, debitul de sânge şi starea bateriilor. Dumitru se poate mândri cu faptul că a devenit un adevărat expert în citrea şi interpretarea acestor date. Totodată, el trebuie să transmită datele printr-un email, odată la trei zile, medicilor de la clinica din Hanovra, Germania, acolo unde a fost operat. Odată cu aceste informaţii, el îşi face singur anumite analize.

“Notez indicatorii şi îi trimit acolo ca ei să observe dac este ceva neregulă. Îmi măsor şi consistenţa sângeli. Am un aparat, INR se numeşte, cu care fac asta. Procedez la fel ca la glicemie. E simplu”, povesteşte gălăţeanul.

Pe lângă faptul că este singurul român care trăieşte cu ajutorul unei inimi aritificiale, el este mai prezintă o particularitate. Are implantat sub piele, în zona muşchiului pectoral stâng, un defibrilator. Este vorba despre acel aparat de şocuri electrice prezent în ambulanţe şi în Unităţile de Primiri Urgenţe folosit în cazul pacienţilor fără activitate cardiacă.

Dumitru trăieşte cu acest aparat sub piele, iar în momentul în care inima sa îşi micşorează ritmul, este curentat la aproximativ 60 de waţi.

„În cazul în care mi se opreşte inima primesc un şoc. Este destul de puternic. Se poate întâmplă atunci când mă aştept mai puţin”, explică Dumitru Iorga.
 
Răceala care i-a schimbat viaţa

Ceea ce l-a adus pe acest tânăr în această situaţie disperată este o banală răceală căreia nu i-a acordat importanţă. Totul a pornit de la plămâni, a afectat iremediabil inima şi apoi au avut de suferit toate organele.

„Din cauza răcelii am ajuns în situaţia asta. Nu am ştiut ce am. Nici nu puteam să scot nasul pe geam pentru că răceam iar. S-a creat o tensiune enormă în plămâni, a ajuns la inimă şi apoi am ajuns în situaţia asta. Dacă mai întârziam puţin nu mai avea medicii ce să-mi facă. Acum am nevoie de transplant de inimă şi de plămâni din cauza asta”, povesteşe băiatul.

Sărbători, nici vorbă

De când a fost diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă, hipertensiune pulmonară venoarterială severă şi insuficienţă cardiacă congestivă clasa IV - NYHA, ireductibilă, la vârsta de 16 ani, Dumitru nu a mai ştiut ce înseamnă frumuseţea sărbătorilor sau un joc de fotbal cu prietenii.

„Am petrecut sărbătorile de Paşte sau Revelion în spital de nenumărate ori. Nu pot să mănânc toate bunătăţurile gătite. Nu pot să ies la petreceri cu cei de vârsta mea. Un fotbal cu prietenii nu am mai jucat de mult tare de tot. Nici nu mai ştiu cum este. Înainte făceam sport, alergam, mă distram. Acum nu mai pot”, explică cu tristeţe în glas tânărul.

„Mai bine muream”

Toate aceste experienţe crude prin care a fost nevoit să treacă de-a lungul acestor patru ani de chin l-au determinat de multe ori să renunţe la luptă.

„Au fost momente în care spunam că mai bine nu mai existam, mai bine muream. Nu mai doream nimic. Nu vroiam să văd pe nimeni lângă mine, să nu vorbesc cu nimeni”, mărturiseşte băiatul cu inima în geantă.
 
Ceea ce l-a făcut să lupte în continuare a fost familia care l-a încurajat în permanenţă.

„M-am gândit la părinţii mei şi la rudele mele. Au alergat toţi pentru mine cât au putut. Pentru asta le mulţumesc. Asta mi-a dat curaj. Toţi doreau să mă fac bine şi să revin la normal. Cum puteam eu să las mâinile jos şi să renunţ la luptă când ei au făcut totul pentru mine. Nu puteam să renunţ. Ar fi fost incorect”, spune Dumitru Iorga.

Prietenii au uitat de mine

Aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor când un om dă de greu şi cei din jur nu mai întreabă nici măcar „ce faci?, aşa a păţit şi Dumitru. Boala de care suferă i-a îndepărtat pe colegi şi prieteni, dar acum el a înţeles acest lucru şi nu face o dramă din asta. Ba mai mult, îl ambiţionează să le demonstreze tuturor că poate învinge moartea.

„Sunt mulţi intre prieteni din şcoală care nici nu mai întreabă de mine. Foarte puţini se mai interesează, cu toate că ştiu ce am păţit. Mulţi au uitat. Ei nu realizează că nu mâam născut cu aşa ceva şi că poate fi oricine în locul meu. Asta este”, mai spune tânărul.

Dacă prietenii din copilărie l-au uitat, de iubită nici nu poate fi vorba.

„Acum nu mai am iubită. M-am despărţit de ea. Mi-a spus că nu reprezint un viitor. Nici nu mă mai gândesc acum la aşa ceva. I-am zis că pot să trec peste necazul acesta. Asta m-a ambiţionat. Nimic nu e imposibil. Deja am demonstrat într-o oarecare măsură că se poate”, mărturiseşte băiatul cu inima în geantă.

În ceea ce riveşte planurile sale de viitor, Dumitru îşi doreşte să se înscrie la facultate. Singul lucru de care se teme este aglomeraţia.

„Mi-e cam frică de facultate. Sunt mulţi oameni. Sper să nu se întâmple ceva. Să nu facă cineva vreo glumă cu geanta. Sper să găsesc un loc în cămin liniştit. Oricum, sunt fericit că mă simt bine, că nu mai am dureri şi că pot face anumite lucruri fără să mai depind de cineva”, explică băiatul.

Peste două luni de zile, va pleca din nou în Germania pentru un nou consult general, iar în momentul în care se va găsit un donator compatibil va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale extrem de dificile.