Povestea neromanţată a fostului Grand Hotel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii ’50, pe strada Domnească, la numărul 38, se afla "Grand Hotel", proprietate a familiei Macri, una din marile familii aristocrate ale Galaţiului interbelic. Construcţia a fost realizată la începutul secoluli XX în timpul unui reviriment economic al oraşului Galaţi, vestit port al Dunării. Clădirea a făcut parte din grupul de 18 hoteluri cu denumirea de "Grand Hotel".

Este o clădire în stil compozit, cu elemente de decoraţie neoclasice şi baroce.Ca elemente de arhitectură se remarcă două  bowindow-uri, dispuse simetric faţă de intrarea principală şi care sunt bogat decorate, încadrate cu ornamente verticale cu motive geometrice, florale şi puse în valoare la nivelul streaşinei prin frontoane decorative semicirculare.

Intrarea principală este accentuată de prezenţa celor două balcoane de onoare, dispuse la nivelul etajului I şi II. Se remarcă, de asemenea, decoraţiile ancadramentelor ferestrelor de la cele două etaje şi ale cornisei. Faţadele nord şi sud prezintă decoraţii realizate dupa modelele elaborate de arhitecţii locali, care caută să asigure o legătură neutră între faţada principală şi cea secundară, orientată spre str.Logafat Tautu.

Dupa evenimentele din 23 august 1944, clădirea a fost folosită ca sediu al administratiei Particului Comunist, iar din 1990 a devenit sediul Primăriei municipiului Galaţi. Clădirea este înclusă în lista monumentelor istorice având codul GL-II-m-B-03012.



Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite