Portul de ambarcaţiuni, o afacere bizară
0
Firma care iniţial a câştigat licitaţia bagă lunar în buzunarul city managerului Florin Popa câte 2.000 de euro
Acesta recunoaşte că e plătit de Superquatro Grup dar spune că legea îi permite să încaseze bani şi de la stat, şi de la companii private
City managerului Florin Popa se poate mândri că a patentat o nouă metodă de succes personal: este oficial pe statul de plată al unei companii, care participă şi la licitaţiile organizate de primărie. Astfel, Popa s-a trezit în postura de a superviza licitaţia de la Portul de ambarcaţiuni, la care a participat şi Superquatro Grup, firmă ce-i bagă lunar în cont cel puţin 8.500 de lei.
Iniţial, compania gălăţeană a câştigat, dar a fost în cele din urmă respinsă. În locul ei, de amenajarea celor 80 de locuri pentru ambarcaţiuni mici a ajuns să se ocupe firma Black Sea Magic, contra sumei de 3, 6 milioane de lei.
„Cei de la Superquatro într-adevăr au depus oferta, care din punct de vedere valoric era sub cea pe care au dat-o cei de la Black Sea, însă la analiza ofertei s-a constatat că nu aveau experienţă similară pentru realizarea unui astfel de obiectiv", recunoaşte Popa.
În opinia sa, nu există nicio incompatibilitate între funcţia publică pe care o are şi faptul că e plătit de compania privată. „Nu am avut nicio implicare, Superquattro a fost respinsă de la licitaţie. Dacă ar fi câştigat, atunci, sigur, se putea pune problema", susţine în apărarea sa Popa.
Nu i se pare ciudată nici o altă coincidenţă: că primeşte lunar 2.000 de euro de la firma gălăţeană exact din aceeaşi lună în care a devenit managerul oraşului.
„Ce legătură au una cu alta? Nu e nicio coincidenţă ciudată: eu am fost directorul Companiei Naţionale de Administrarea Porturilor Maritime la Galaţi un număr de ani", se scuză Popa.
Cât despre lucrările la portul de ambarcaţiuni, acestea sunt deja în întârziere. Termenul de predare era 20 noiembrie, dar abia la sfârşitul acestei săptămâni ar putea fi încheiate.
Să nu faci ce face Popa
Într-o perioadă în care vârstnicilor li se impune să aleagă între o pensie mizeră şi slujba adeseori amărâtă de la stat, există şi bugetari prosperi. City managerul a reuşit performanţa de a aduna, lunar, până la 15.000 de lei de la Primărie şi Apaterm, la care se mai adaugă alţi peste 10.000 de lei de la două companii particulare.