Portret/ Norocel Bocănială, asistentul medical care face performanţă şi în sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Norocel Bocănială
Norocel Bocănială

Lucrează la Spitalul Clinic de Urgenţă şi se poate lăuda că a avut primele reuşite sportive alături de Lucian Bute

Până în clasa a noua, nu s-a gândit că ar putea face sport de performanţă, însă imediat după ce s-a mutat de la Rediu, la Pechea, unde a şi urmat cursurile liceale, a început să se antreneze serios la tenis de masă. Cu toate că participă doar la turneele dedicate amatorilor, în clasamentul general naţional al practicanţilor acstui sport, ocupă locul 53. În urmă cu aproape două luni s-a clasat pe locul trei la un concurs internaţional, la Chişinău.

"La Pechea, făceam antrenamente cu domnul Felix Păun, cel care concomitent îl învăţa pe Lucian Bute să boxeze. Din fericire, Luci a ajuns acolo unde este acum şi, din păcate pentru mine, eu am rămas asistent la Radiologie, cu un salariu de zece milioane pe lună", povesteşte Norocel.

Amintiri cu Bute

Fostul coleg de sală al actualului campion mondial îşi aminteşte că Bute nu era cel mai bun boxer din sat în momentul junioratului.

"În liceu, cel mai bun boxer nu era el, ci un tip Vivel. Acesta era mult mai rapid decât Bute. Domnul Păun l-a trimis în Turcia la mai multe concursuri, pe care le-a câştigat, însă în cele din urmă s-a pierdut pe drum", a povestit acesta.

De la paletă, la capul bolnavului

După ce a împlinit vârsta de 18 ani, Norocel a avut de ales între a continua sportul de performanţă sau a-şi face un rost în viaţă, practicând o meserie. Cum de ping- pong se apucase destul de târziu, s-a gândit că ar fi bine să vină la Galaţi şi să urmeze cursurile Şcolii Postliceale de Asistenţi Medicali Carol Davila.

Iniţial s-a angajat ca brancardier la spitalul Judeţean Sfântul Apostol Andrei.

Acum, ajuns la 32 de ani, a renunţat la tenisul de masă în favoarea profesiei de asistent medical şi mai participă doar la concursurile de amatori.
"Concurez din partea şcolii de tenis ADR Galaţi, acolo unde sunt foarte mulţi oameni care mă susţin. De altfel, am obţinut mai multe locuri 1 pe plan internaţional la concursuri de amatori."

În fiecare săptămână, din cauza programului de lucru, Norocel nu apucă să se antreneze decât câteva ore pe săptămână.

"Mă duc la sală miercurea şi vinererea, între orele 17 şi 20. Atât îmi permite timpul. Pe de altă parte, acum am mai mulţi prieteni pe care îi învăţ să joace, deci pot spune că sunt un fel de antrenor fără diplomă", mai spune asistentul tenisman.

Ultima performanţă notabilă a asistentului la Radiologie este reprezenatată de câştigarea turneului de la Chişinău, unde au venit cei mai buni jucători profesionişti din Republica Moldova.

Întrebări şi răspunsuri

Presa din Moldova a elogiat performanţa ta. Te-a surprins ?

Ceea ce i-a facut să mă dea la ziar...nu este ca aş fi ocupat locul unu, ci faptul că la acel turneu au venit cei mai buni jucători profesionişti ai lor, pe care am reuşit să-i înving. Pentru mine, care sunt amator de zece ani, este o performanţă incredibilă să depăşesc oameni care se antrenează chiar şi câte opt ore pe zi, pentru performanţă.

Îţi pare rău că nu ai încercat alt sport?
Nu. Îmi pare rău doar că tenisul de masă nu este atât de cunoscut cum mi-aş dori. Din păcate, presa din ţara noastră, fie că este vorba de televiziuni sau de ziare specializate apreciază mult mai mult fotbalul, care în acest moment este mai mult un eveniment monden, decât un sport propriu-zis.

Ce-i place

Păi pot să spun că îmi place foarte mult să merg la concerte heavy-metal. De pildă, ultima dată am fost la Bucureşti la Illdisposed. Pentru anul viitor, mi-am programat deja concertele: Melechesh, Rotting Christ şi Impaled Nazarene. Îmi mai place foarte mult de asemenea să joc Fifa 2005.

Ce nu-i place

Nu-mi place negativismul,bârfa, promovarea pe orice cale a prostiei , a curvăsăriei, nu-mi place de Vârciu, nu-mi plac starletele noastre, laudele în exces şi faptul că Becali a scos abonament zilnic pe toate posturile de TV, şefii incompetenţi. Şi, mai presus de orice nu-mi place politica şi politicieni.

Profil

Născut: 3 mai 1978, Rediu
Familie: Căsătorit
Studii: Şcoala Postliceală Carol Davila

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite