Portret/ Marcel Pavel: „Sunt muzician pe linie genetică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Pavel vă va răsfăţa iubitele cu hitul "Frumoasa mea"
Marcel Pavel vă va răsfăţa iubitele cu hitul "Frumoasa mea"

Fiu de muzicieni, solistul are una dintre cele mai bune voci din showbiz-ul românesc, însă de-abia anul acesta a absolvit conservatorul.

Marcel Pavel face parte dintr-o familie de muzicieni, tatăl său fiind violonist - un foarte bun instrumentist. Fraţii lui sunt de asemenea instrumentişti, Micky Pavel - saxofon, claviaturi, solo voce, Gigi Pavel (stabilit în Germania) - saxofonist profesionist, Gina Pavel - pianistă şi solistă vocală. Bunicul a fost un rapsod popular cunoscut si îndrăgit: Ion Taraş.

Mama, ajutor de nădejde

Marcel Pavel consideră ca îi datorează totul mamei sale, care l-a ajutat foarte mult.

„Talentul la muzică îl am de la tatăl meu, care a fost un foarte bun instrumentist. Toţi fraţii mei i-au moştenit acest dar. Dar cea mai mare influenţă asupra mea a avut-o mama. Deşi nu a fost niciodată direct implicată în muzică, s-a luptat foarte mult pentru mine. Nu o să uit că, atunci când am împlinit 21 de ani, a împrumutat bani de la C.A.R. şi mi-a luat primul set de tobe", declara artistul într-un articol apărut în revista „Click! Pentru femei".

Artistul şi-a arătat pasiunea pentru muzică la vârsta de trei ani, când a început să bată la tobe. A început studiile muzicale la şase ani, în clasa a IV-a, înscriindu-se Scoala de Muzică şi Arte Plastice din Câmpulung Muscel (jud. Argeş), la violoncel şi pian - auxiliar. A urmat Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Piteşti, studiind în paralel în particular percuţia, iubind foarte mult stilurile de muzică rock şi jazz-rock.

În prezent este compozitor şi poliinstrumentist, cunoscând chitara bas, contrabasul, violoncelul, pianul si percuţia. Începând din anul 1981 a susţinut nenumărate turnee în străinătate.

În vara lui 2000 a devenit un artist cunoscut la nivel naţional lansându-se cu melodia „Frumoasa mea" compusă de Ovidiu Komornik.

A colaborat cu numeroase personalităţi din show-biz-ul românesc şi internaţional - Monica Anghel, Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Nico, Andra, Bodo, Laurenţiu Cazan, Elena Cârstea, Costi Ioniţă, Lavinia - ex Spicy, soprana Mihaela Stanciu, soprana Irina Iordăchescu, soprana Crina Zancu, Toto Cutogno, Boney M (în concert la Chişinău, în 2006), Smokie (în concert, la Craiova, 40.000 de spectatori, 2007) precum şi cu Orchestra Filarmonicii George Enescu condusă de Iosif Prunner şi Big Bandul Radio condus de Ionel Tudor.

Este căsătorit din 1992 cu Violeta Şmâşleaeva, fostă balerină la teatrul „Balşoi" din Moscova, având împreună doi copii (Sasha şi Richard) care de mici şi-au arătat dragostea pentru muzică.Sasha şi Richard sunt elevi ai Liceului de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, la clasa de pian.

Întrebări şi răspunsuri

Ce ai fi făcut fără muzică?

Nu ştiu să dau un răspuns la această întrebare. Poate că aş fi încercat să devin inginer sau sculptor, dar adevărul e că nu mi-a plăcut niciodată matematica, chiar dacă stă la baza muzicii. Am fost hărăzit de Dumnezeu să cânt şi asta fac în continuare cu mare drag.

Ţi-ar plăcea ca băieţii tăi să-ţi calce pe urme?

Sasha şi Richard şi-au arătat de mici dragostea pentru muzică. Richard, băiatul cel mare, reuşeşte să recunoască toate sunetele posibile şi este foarte conştiincios. Sasha este mai rebel, nu-i foarte pasionat de carte, dar de curând a descoperit chitara. Amândoi sunt elevi ai Liceului „George Enescu", la clasa de pian.

Ce-i place

Chiar dacă modestia poate părea apanajul prostului, eu voi avea ceva de învăţat până voi muri. Mă bucur din suflet că am căpătat notorietate si regret că nu ne aflăm într-o perioadă înfloritoare din punct de vedere cultural.

Ce nu-i place

Îmi pare rău de tot ce se întâmplă, apar tot felul de inşi care fură muzica de prin alte părţi si se laudă apoi că este a lor, vin cu CD-uri şi cu nişte dansatoare cu fuste scurte, doar ca să iasă banii. Asta se întâmplă în proporţie de 90%. Nu există showbiz în adevăratul sens al cuvântului. Eu nu găsesc pe cineva cu care să pot lucra la un proiect amplu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite