Piţurcă neagă că ar fi încercat să aranjeze un meci al Universităţii Craiova cu Oţelul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehncianul Victor Piţurcă a negat faptul că ar fi încercat să aranjeze ca Universitatea Craiova să câştige un meci cu Oţelul Galaţi, aşa cum a lăsat să se înţeleagă într-o discuţie cu fanii formaţiei oltene, a cărei înregistrare audio a fost postată, luni, pe Internet.

Potrivit înregistrării, Piţurcă a afirmat în timpul discuţiei cu fanii că a încercat să-l contacteze pe antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, pentru a-i cere să cedeze meciul Universităţii, însă acesta ar fi precizat că nu poate face acest lucru. "Pe Mititelu nu putem să-l acuzăm niciodată că nu ţine cu Craiova. Nu, nu, nu a aranjat meciuri. Vă spun mie la mie, niciodată cu nicio echipă nu a aranjat. Cu Galaţiul am vrut eu să vorbesc cu Dorinel şi cu Marius, dar n-au vrut. Le-am dat telefon, l-am întrebat pe Dorinel unde stă, dar mi-a zis că se duce prin altă parte. Aveau prime din altă parte", a spus Piţurcă, potrivit www.prosport.ro.

Piţurcă a recunoscut, la Sport.ro, că a avut o întâlnire cu 20-30 de suporteri craioveni, la Bucureşti, pentru a vedea dacă aceştia doresc să susţină o nouă echipă în Craiova sau pe cea care tocmai a retrogradat în Liga a II-a. Însă el a precizat că afirmaţia sa referitoare la meciul cu Oţelul este greşit interpretată, pentru că doar a dorit să-l întâlnească pe Dorinel Munteanu, nu să aranjeze vreun meci.

"Nu e niciun context clar. Când a jucat Oţelul la Severin cu Craiova, l-am sunat pe Dorinel, cu care voiam să mă văd. El mi-a spus că nu vine prin Craiova, ci că se duce, stă în altă parte. Dar până să spui că am vrut să aranjez meciul e cale lungă. E o tâmpenie. Eu am vrut să scot în evidenţă faptul că nu a fost ceva necurat la mijloc cu Galaţiul. În discuţie au apărut numai lucrurile care s-au vrut. Am vrut să le spun adevărul suporterilor, că ei spuneau că au fost meciurile aranjate. Nu sunt ca Mititelu să mint, le-am spus că nu au fost meciuri aranjate. Din câte ştiu, Mititelu nu a aranjat vreun meci. M-a rugat el la un meci să vorbesc cu cineva, dar nu am vorbit, pentru că nu mă bag eu la astfel de lucruri. Era vorba de o discuţie privată şi în discuţiile private se pot discuta «n» lucruri", a explicat tehnicianul, care a adăugat că meciul respectiv era în campionatul trecut şi urma să se dispute la Drobeta Turnu Severin

Fostul selecţioner crede că patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, încearcă prin orice mijloace să-l discrediteze, să-l găsească vinovat de retrogradarea echipei, fiind de părere că acesta s-ar afla în spatele înregistrării. Piţurcă a mai spus că acum îi pare acum că a acceptat să discute cu suporterii.

"E greşeala mea că m-am întâlnit cu cei din galerie, să stau cu ei la palavre şi să apară astfel de lucruri, nu e greşeala mea? E greşeala mea. Eu cred că din toată această discuţie reiese că am vrut să pun umărul la crearea unei noi echipe. Eu sunt implicat şi să aştept ca organele locale să preia o echipă. În jurul acestui subiect s-a purtat discuţia. Poate voia să spun ceva pe acolo, să mă laud în această discuţie, să spun ceva neadevărat şi apoi vă imaginaţi... Au venit din Craiova în Bucureşti ca să mă înregistreze, probabil", a adăugat Piţurcă.

Meciul la care se face referire este cel din ultima etapă a campionatului trecut, când Universitatea Craiova, antrenată de Laurenţiu Reghecampf, a învins, cu scorul de 3-0, pe Oţelul Galaţi, asigurându-şi rămânerea în prima ligă. La partida de atunci a asistat şi Victor Piţurcă, fără angajament în acel moment.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite