Galaţi: Peste 1.000 de voluntari au predat astăzi o lecţie de ecologie gălăţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Peste 1.000 de voluntari au predat astăzi o lecţie de ecologie gălăţenilor
Galaţi: Peste 1.000 de voluntari au predat astăzi o lecţie de ecologie gălăţenilor

Vremea urâtă nu i-a descurajat pe cei care au strâns gunoaiele timp de aproape cinci ore  Gălăţenii care îşi doresc să trăiască într-un oraş mai curat, fără gunoaie pe străzi, în parcuri şi pe malul Dunării, s-au alăturat astăzi campaniei de ecologizare “EcoGalaţi”, iniţiată de jurnalistul Adrian Jugănaru.

Peste 1.000 de elevi, studenţi, reprezentanţi ai ONG-urilor din Galaţi, jandarmi, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, voluntari de la Agenţia de Mediu, poliţişti de frontieră şi jurnalişti au participat la cea mai mare acţiune de ecologizare organizată vreodată în oraşul nostru.

“Sunt mulţi gălăţeni care au grijă de curăţenia oraşului şi sunt deranjaţi de cei care îşi bat joc de spaţiile verzi. EcoGalaţi nu este un concurs între cele 68 de echipe de ecologizare participante la acţiune, ci este un concurs între noi şi indiferenţa, nesimţirea, lipsa de civilizaţie de care dau dovadă alţii.

Câştigători sunt toţi cei care au înfruntat frigul şi au participat la acţiune. Vremea ne-a stricat puţin planurile, dar sunt mulţumit
”, susţine Jugănaru. 

image


Pentru evenimentul de astăzi, oraşul a fost împărţit în 65 de zone, plus trei de agrement - Gârboavele, lacul Brateş, lacul Vânători.

Totodată, au fost  stabilite 65 de echipe care au beneficiat de peste 1.500 de saci, peste 1.000 de perechi de mănuşi, şapte maşini de transportat gunoiul şi de mijloace de transport pentru voluntarii din zonele de agrement.

image



Copii, cei mai harnici

Cei mai încântaţi au fost, desigur, cei mici, bucuroşi că pot da o mână de ajutor celor mari. “

Am strâns o mulţime de

image

gunoaie, am deja sacul plin. Nu e prima dată când particip la astfel de acţiuni. Ne-au dat de la şcoală mănuşi şi saci”

, ne-a spus Andrei Ciobotaru, elev în clasa a cincea, la Şcoala nr. 7.  

“Ideea mi se pare minunată. Noi facem curăţenie aici, dar dacă oamenii vor arunca în continuare, efortul nostru este în zadar. Sfatul cel mai bun pentru cei mari este să ducă gunoiul la coş”,
a adăugat şi Laura Ungureanu, elevă în aceeaşi şcoală. 

Nu au lipsit de la acţiunea de ecologizare nici ONG-urile de mediu din oraş. “Participăm şi noi cu 30 de voluntari. Ideea este foarte bună, dar efortul va fi zadarnic dacă oamenii vor arunca în continuare gunoiul la întâmplare.

Eu mă lupt de 15 ani cu mizeria din oraş. Ar trebui ca autorităţile să ia drept exemplu astfel de acţiuni şi să se implice mai mult”,
ne-a declarat Petruţa Moisi, directorul Centrului de Consultanţă Ecologică.

Iniţiativa jurnalistului Jugănaru se inspiră din campania “Let’s do it”, derulată în mai 2008 în Estonia, în urma căreia 50.000 de voluntari au adunat într-o singură zi peste 10.000 de tone de deşeuri.


image
Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite