Permise de conducere false la frontieră/Doi moldoveni şi-au încercat norocul dar au fost prinşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră gălăţeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier au descoperit într-o singură noapte, la controlul de frontieră, doi cetăţeni moldoveni care au prezentat doua permise de conducere eliberate de autorităţile din Republica Moldova ce erau false total.

Ivan P., de 22 de ani, din Moldova, s-a prezentat marţi dimineaţă în jurul orei .03.00 la intrarea în ţară la volanul unei maşini şi cu un permis fals supra sa. La controlul de frontieră, poliţiştii au avut suspiciuni, iar în urma verificărilor aceştia şi-au dat seama că actul nu este valabil.

Tânărul a declarat că a cumpărat permisul de la un prieten din Bulgaria pentru suma de 100 de euro.

„Lucrătorii Poliţiei de Frontieră au întocmit cetăţeanului în cauză dosar penal, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi  uz de fals”, spune Marcel Antohe, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

După numai două ore, Igor V., de 25 de ani şi-a încercat şi el norocul. La fel ca în primul caz, acesta avea permisul suspendat încă din luna octombrie. Poliţiştii au stabilit că permisul pe care îl avea asupra sa era fals, motiv pentru care tânărul s-a ales cu dosar penal.

„Lucrătorii Poliţiei de Frontieră au întocmit cetăţeanului în cauză dosar penal, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi  conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost suspendat”, spune Marcel Antohe.




Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite