Pensionarii gălăţeni ies mâine în stradă: “Să trăiască guvernanţii cu 350 de lei pe lună”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva sute de pensionari membri ai unor asociaţii din judeţul Galaţi vor protesta, mâine, între orele 10.00-12.00,  Prefectura Galaţi, faţă de reducerea pensiilor cu 15%

Pensionarii sunt din ce în ce mai hotărâţi să meargă mai departe. Pe 25 mai ei vor protesta în faţa Palatului Cotroceni.

„Am pensie de 400 de lei şi dacă îmi va lua 15 % rămân cu praful de pe tobă. De unde mai cumpăr medicamente? Nu o să am nici măcar bani de mâncare. Ei stau în birouri şi primesc salarii uriaşe. Nu-i interesează soarta noastră, nici măcar nu vor să coboare să stea de vorbă cu noi"
, ne-a spus Crintea Vasile, pensionar.

„De ce doar pensionarii trebuie să facă sacrificii?  Guvernanţii de ce nu-şi reduc lefurile? Să renunţe ei la excursiile de lux şi la vilele luxoase. După 20 de ani de la Revoluţie am ajuns să trăim mai rău. Ruşine, guvernanţilor!” , spune Toader Cristea, liderul pensionarilor de la Galaţi.

Ce vor pensionarii

Protestul pensionarilor vine pe fondul unor nemulţumiri legate de posibila reducere a pensiilor cu 15%, dar şi de faptul că Legea 250/2007 cu privire la creşterea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut şi Legea 218/2008 privind grupele de muncă au fost amânate, iar pensiile au fost „îngheţate" în 2010 la valorile din 2009.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite