Până la sfârşitul acestui an, poliţiştii de frontieră gălăţeni vor trece la Garda de Coastă
0Ministrul Administraţiei şi Internelor a declarat că se va înfiinţa Garda de Coastă, unitate ce va rezulta din comasarea efectivelor inspectoratelor judeţene ale Poliţiei de Frontieră din judeţele Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.
Potrivit ministrului, cinci interceptoare foarte performante sunt aşteptate la sfârşitul acestei luni, trei din Turcia şi două din Israel, şi vor fi atribuite noii structuri.
Ministrul Vasile Blaga a precizat că a consultat proiectul de înfiinţare al Gărzii de Coastă şi că este bun, astfel că în curând unitatea va fi înfiinţată din efectivele celor patru inspectorate.