PORTRET/Mădălina Aurora Totolici-la 12 ani, cântă pentru diaspora românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A câştigat preselecţia la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de muzică din România şi cântă jazz cu o măirstrie remarcabilă. Mădălina a început la şase ani să facă dans la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu toate că are o voce de invidiat.

După trei ani a dorit să se apuce de cântat.

"Le-am spus părinţilor să mă ducă la un profesor de canto, iar dacă el îmi va spune că nu am talent la cântat, atunci voi renunţa", ne-a spus fetiţa.

S-a dovedit că are un mare talent, în care merită investit. Recent, a reuşit să treacă de preselecţia pentru Festivalul "Remember" la categoria de vârstă 11-13 ani, unul din cele mai dificile concursuri la nivel naţional. La 12 ani Mădălina visează să cânte în Statele Unite ale Americii, asemeni cântăreţelor sale preferate, Mariah Carey şi Shakira.


Pasionată de jazz

În ciuda vârstei fragede, Mădălinei îi place să asculte jazz, R&B şi muzică pop. De altfel, la Festivalul "Remember" va debuta pe scenă cu o piesă de jazz.

Talentul său n-a trecut neobservat peste graniţă şi a fost invitată să cânte de Primăria din Treviso (Italia) pentru diaspora românească. Micuţei artiste îi place să călătorească şi îşi doreşte să viziteze Veneţia, Paris.

"Mi-ar place să am o limuzină la scară, cum au vedetele şi vreau să îmi cumpăr un Audi A6", dă frâu imaginaţiei Mădălina. Chiar dacă învaţă pentru a deveni solistă de muzică uşoară, fetiţa este atrasă şi de matematică şi fizică, la care are note foarte bune. Din România, preferatele ei sunt Andra şi Nico pentru vocile lor impresionante.

Este independentă, în ciuda vârstei, dovadă că nu s-a sfiit să plece singură în Italia cu avionul. Într-o lume dominată de mediocritate, Mădălina a învăţat să selecteze calitatea. "Urăsc manelele şi nu voi cânta niciodată aşa ceva", ne-a declarat hotărâtă fetiţa.

Întrebări şi răspunsuri

La ce vârstă ai început să cânţi?

La opt ani am început să cânt prin casă. Făceam dans la Casa de Cultură a Sindicatelor dar am decis că vreau să fiu solistă. M-a ascultat un profesor de canto şi a spus că sunt talentată.. Aşa a început totul. Vreau să continui să mă perfecţionez.

Vei studia în paralel şi un instrument muzical?

Vreau să cânt la pian. Am scos de pe Internet un program muzical şi deocamdată exersez pe el. Vreau să învăţ să mă descurc cu programul muzical ca să ştiu ce cânt şi pentru a exersa singură pe viitor, fără să mă acompanieze cineva.


Ce îi place

Îmi place dansul, şahul, matematica. Îmi place să cânt acasă la staţie. Ador să stau la calculator şi să joc Monopoly. Citesc foarte mult. Mănânc multe dulciuri, îmi place mai ales ciocolata. Trebuie să spun că citesc cu mare plăcere cărţile cu Harry Potter şi Hanna Montana.

Ce nu îi place

Nu îmi plac jocurile cu Barby, urăsc culoarea roz. Nu îmi plac persoanele nesincere. Am doar prieteni care îmi spun în faţă ce au de spus. Am o pisică neagră, dar nu cred că îmi aduce ghinion, dar şi doi papagali.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite