PORTRET: Victor Vasilache, „vinovat” că există Oţelul Galaţi

El a înfiinţat şi modernizat Clubul Sportiv Oţelul. A pornit de la o echipă de fotbal ca şi inexistentă şi a ajuns să bată pe Juventus Torino

Puiu Vasilache, aşa cum îi spun toţi, este destul de greu de găsit. Mulţi l-au uitat, în timp ce alţii, mai tineri, nici nu au auzit de el. Vine rar la meciurile fotbaliştilor de la Oţelul şi, din când, în când, mai trece pe la sediul clubului, ca să-i mai întâlnească pe Anghelinei şi Marius Stan, doi dintre cei cu care a cunoscut fericirea în 1988, când Juventus Torino era învinsă la Galaţi, în Cupa UEFA.

Viaţa lui se identifică cu o mare parte din istoria clubului Oţelul. În tinereţe, a practicat mai multe sporturi, atletism, fotbal, volei şi rugby. La 24 de ani, după terminarea facultăţii, i s-a încredinţat Oţelul, pe atunci doar o asociaţie sportivă modestă, cu echipă de fotbal în B pe care „organele de partid" intenţionau s-o desfiinţeze, plus o secţie de atletism fără sportivi. Erau doar doi atleţi, dar unul plecat la Steaua şi celălalt la Dinamo. Era secretarul asociaţiei şi practic conducătorul acesteia, preşedintele având doar statut onorific.

Campionatul era pe terminate şi echipa de fotbal retrograda în C. "În Galaţi, pe atunci, fotbalul trebuia să însemne doar FCM. Au mutat echipa la Adjud şi, pentru că nu mai voiau să audă numele de Oţelul, am înfiinţat trei echipe din combinat şi le-am înscris în campionatul municipal, LBR, Venus Turnare Continuă şi Rapid UETU", a povestit Puiu Vasilache primele file de istorie ale Oţelului. LBR a ajuns, în doi ani, să intre în C. Se întâmpla în 1977.
În 1980, se reuşea promovarea în B, sub titulatura Oţelul LBR, iar Puiu Vasilache reuşea să ducă gruparea dincolo de numărul limită de secţii (patru) pentru a trece de la "asociaţie", la Clubul Sportiv Oţelul, ajungându-se repede la 14 discipline sportive, cu şah, handbal, moto, box sau paraşutism pe lângă fotbal şi atletism.

A urmat un alt moment în care i-a fost răpită toată bucuria reuşitei. "M-au sunat la miezul nopţii, să mă duc imediat cu carnetele jucătorilor , duceau echipa la Tecuci", şi-a amintit Puiu Vasilache.

A luat-o de la capăt, mizând pe Metalosport, echipa Uzinei "Cristea Nicolae" - actualul Intfor, practic o secţie a combinatului pe atunci. Cu jucătorii care au refuzat să plece la Tecuci, a intrat imediat din C, în B, în 1983. Se revenea la titulatura Oţelul, iar în 1986, se promova în prima ligă.

Doi ani mai târziu, Oţelul obţinea dreptul de a juca în Cupa UEFA. "Meciul decisiv a fost la Moreni, am câştigat cu 1-0. Generalul de la paşapoarte care se ocupa de echipa din Moreni, pur şi simplu a luat steagul de la arbitrul de tuşă şi a stat cu el ridicat continuu. Au prelungit meciul cu aproape 20 de minute, dar am rezistat", a povestit primul preşedinte al Oţelului. Pe 7 septembrie 1988, a fost marea sărbătoare, meciul din UEFA, de la Galaţi, cu Juventus, câştigat de Oţelul cu 1-0!

Pe 1 decembrie 1989, Puiu Vasilache era înlăturat, în ultimele zile ale regimului comunist, după mai bine de 16 ani în care făcuse, din nimic, CS Oţelul, situat pe atunci în primele zece cluburi din ţară. "Sunt născut şi crescut în Galaţi şi sunt mândru că am făcut ceva pentru oraşul meu", mai spune Puiu Vasilache, acum "bonă" pentru nepoţii săi.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

- Care a fost cel mai important moment din aceşti 16 ani trăiţi pentru Oţelul?
- Fără discuţie, înfiinţarea clubului, când am trecut de la asociaţie sportivă. Deja aveam baza pentru a ajunge la marea performanţă. Apoi, meciul câştigat cu Juventus. La Torino, aproape că era să nu mai ajung. Nu mai aveam loc în delegaţie de atâţia secretari de partid.
- Dar la celelalte sporturi?
- Înfiinţarea echipei de handbal feminin şi promovarea acesteia în prima divizie, în 1988. Eram o forţă la toate disciplinele, acum a rămas doar fotbalul şi handbalul. Prezentul e trist, viitorul sumbru, de aceea folosesc această ocazie să transmit o rugăminte primarului: ajutaţi sportul din Galaţi!

CE ÎI PLACE

"De sport, nici nu mai este cazul să vorbim. Îmi place să grădinăresc, să-mi îngrijesc florile şi să-mi văd nepoţii zburdând printre ele. Astfel îmi petrec cât mai activ timpul liber, nu suport să stau degeaba."

CE NU ÎI PLACE

"Parveniţii prin munca altora, mai ales în sport. Traseismul politic, care ne distruge ţara. Halul în care a ajuns societatea, unde nu mai este loc de respect. Îţi este frică să mai ieşi pe stradă. O societate în care parcă se doreşte îndepărtarea copiilor de sport, în loc să fie invers."

PROFIL
Născut: 11 aprilie 1942
Studii: IEFS Bucureşti
Famile: căsătorit, doi copii