Oţelul deschide campionatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul sezon al Ligii I porneşte la drum cu întâlnirea Sportul Studenţesc - Oţelul Galaţi, astăzi de la ora 16.30. Optimism maxim în tabăra gălăţeană înaintea startului. Obiectivul celor de la Oţelul în acest campionat este o clasare care să le permită participarea în cupele europene. Meciul va fi transmis la postul GSP TV.

Nou promovata Sportul Studenţesc şi Oţelul Galaţi au onoarea de a deschide ediţia 2010 - 2011 a Ligii I, primul meci al sezonului fiind programat azi, cu începe de la ora 16.30, pe terenul echipei bucureştene.


Cei de la Oţelul spun că vor de la noul campionat mai mult decât precedentul, mizând în primul rând pe faptul că nu a plecat niciun jucător important din lot, cu excepţia lui Axente. „Putem spera să avem rezultate mai bune decât sezonul trecut. Ne bazăm în primul rând pe continuitate, avem practic cam acelaşi lot, ceea ce înseamnă un plus de omogenitate şi experienţa a încă unui sezon trecut peste jucătorii noştri tineri", a spus încrezător Mariu Stan, directorul general al clubului.


„Îmi doresc în primul rând să adunăm mai multe puncte decât în campionatul trecut, când am fost la numai trei puncte de un loc de cupă europeană. Un obiectiv realizabil după cât de bine ne-am pregătit în această vară, cu avantajul continuităţii în componenţa lotului. S-a terminat cu vorbele, acum este timpul să arătăm că nu ne-am pregătit degeaba. Acum ne vom vedea adevăratul potenţial, vreau un început de campionat foarte bun. Suntem pregătiţi, totul depinde de atitudinea şi concentrarea jucătorilor pe teren, vreau minim un egal de la acest prim meci", a declarat antrenorul Dorinel Munteanu.


Noutăţile din lot sunt atacanţii Csaba Borbely şi Laurenţiu Buş, plus revenirile lui Cucu, Petean şi Elek. „Sunt mândru că am venit să joc într-un oraş ca Galaţiul şi foarte mulţumit de pregătirea făcute. Sper să pot să ajut echipa, ştiu că ne putem atinge obiectivul", a declarat Borbely.


Pentru meciul de mâine, antrenorul Dorinel Munteanu nu-l va avea la dispoziţie pe mijlocaşul Liviu Antal, accidentat la unul din antrenamenentele din această săptămână. „Nici Ibeh nu e complet pregătit, el a lipsit tot din cauza unei accidentări pe parcursul turneului de pregătire din Germania. Chiar şi aşa, îmi este foarte greu să mă decid care va fi lotul de 18 jucători pentru meciul de la Sportul", a spus Munteanu.


Conducătorul grupării, Marius Stan, spune că totul va depinde de cum va reuşi să asigure liniştea financiară a echipei. „Este o provocare pentru noi. Dacă reuşim să găsim mijloacele financiare să plătim cât de cât la zi salariile şi primele, vă spun că vom fi una din marile suprize ale acestui campionat", a pronosticat Marius Stan.


Acesta a adăugat că acest sezon porneşte sub semnul incertitudinii financiare. „În acest moment nu ştim pe ce buget ne bazăm, pentru că nu ştim care sunt noile reglementări fiscale. În varianta pesimistă se poate ajunge la închiderea porţilor multor echipe. Nu ştim cât vom da la fisc, abia după ce vom primi clarificări vom putea să ne facem calculele", a mai spus Marius Stan.

Se pune nocturna, s-a semnat contractul


Altfel, conducerea clubului a anunţat semnarea contractului pentru instalaţia de nocturnă. „Va fi montată de firma Elba din Timişoara şi termenul de finalizare este de patru luni. Se lucrează la proiect, apoi repede să obţinem autorizaţiile. Dacă ne miscăm foarte repede cu firme locale la partea cea mai grea, fundaţiile, putem fi gata chiar şi în trei luni. Cert este că până la finalul turului vom apuca să jucăm în nocturnă", a precizat Stan.
Costurile se ridică la aproximativ 700.000 de euro, bani care vor fi plătiţi direct de proprietarul stadionului „Oţelul", combinatul Arcelor Mittal, dar din contul sumei care era destinată finanţării echipei.


Oţelul are o derogare pentru tot turul de campionat de la federaţie pentru a putea juca pe teren propriu chiar dacă stadionul nu are nocturna obliogatorie, dispensa fiind dată pe baza contractului cu Elba şi a verificării începerii lucrărilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite