Galaţi: Oţelul, aruncată de găzarii de la Mediaş în subsolul clasamentului
0
Oţelul s-a apropiat din nou de zona matineului după ce a cedat cu 1-0 pe teren propriu, în faţa lui Gaz Metan Mediaş
Victoria din meciul cu Dinamo nu a fost decât un foc de paie pentru echipa gălăţeană.
Oţelul nu a reuşit să bată pe Gaz Metan Mediaş şi se află, momentan, pe poziţia a XV-a a clasamentului, adică pe loc retrogradabil.
După o dominaţie sterilă de 80 de minute, găzarii au scăpat pe un contraatac iar Cristian Bud a fructificat singura ocazie mai serioasă pe care echipa sa a avut-o în meciul de pe malul Dunării. Nici măcar introducerea lui Axente, cel care a înscris golul cu ficatul în etapa trecută, nu a reuşit să salveze onoarea gălăţenilor.
Suporterii, vinovaţi
Imediat după meci, Dorinel s-a arătat dezamăgit atât de jucătorii săi, dar mai ales de public.
„Trebuie să readuc aminte de suportul publicului, care din minutul unu a început să fluiere şi să nu-şi încurajeze echipa. Oţelul Galaţi nu este reprezentat de Dorinel Munteanu, ci de toţi jucătorii care trebuie susţinuţi. Dacă ei asta înţeleg, să vină la stadion şi să mă înjure pe mine şi să înjure echipa, eu sunt tare dezamăgit”, spune dezamăgit antrenorul gălăţenilor. Dorinel nu şi-a uitat nici elevii.
„Mă aştept de la mai multe la cei pe care îi introduc în teren. Văd că unii sunt foarte supăraţi că nu joacă. Probabil că asta a fost o mentalitate mai veche aici la Galaţi şi sper să o schimb”, susţine Dorinel Munteanu.
„Dorinel, nevinovat, jucătorii l-au trădat!”
Fanii au început războiul cu jucătorii imediat după golul înscris de Gaz Metan Mediaş. Portarul bulgar Stoyan Kolev a avut schimburi dure de „amabilităţi” cu suporterii din spatele său.
O parte a galeriei i-a aşteptat pe jucători la ieşirea de la vestiare, însă singurul care a dat ochii cu ei a fost directorul general al clubului, Marius Stan. „ Am vrut Cupa UEFA! Jucăm miercuri în UEFA. Nu legăm două pase şi vrem miercuri în UEFA”, au strigat suporterii. Mai mult, după plecarea lui Stan, fanii au începu să scandeze: „Dorinel, nevinovat, jucătorii l-au trădat!”.
Miercuri, în cupă
Următorul meci pe care-l va juca Oţelul va avea loc miercuri, pe teren propriu, în Cupa României, împotriva Unirii Alba Iulia. Cei care deţin abonamente vor avea posibilitatea să intre gratuit la această partidă. În încercarea de a scăpa de criza în care se afundă echipa, Dorinel a găsit o soluţie salvatoare. „Cupa este o competiţie pe care o tratăm cu mare seriozitate şi încerc să fac echipa în aşa fel încât să câştigăm. Poate ar fi o soluţie să jucăm în deplasare”, cosideră Munteanu.