Olimpicii industriei alimentare se întrec la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concurentii se pregătesc de un concurs spectaculos
Concurentii se pregătesc de un concurs spectaculos

Galaţiul a fost desemnat ca gazdă pentru faza finală a Concursului Profesional pentru calificări în domeniile: industrie alimentară, comerţ, alimentaţie publică şi turism.

Peste 250 de elevi din ţară vor veni la Galaţi, începând de astăzi şi până 9 aprilie, pentru pentru a-şi demonstra măiestria în meserii din domeniul alimentaţiei publice.

Deschiderea oficială a competiţiei va avea loc în această seară în Club S, unde concurenţii vor afla şi programul competiţiei.

Mâine se va desfăşura proba practică, concurenţii fiind repartizaţi în trei licee: la „Economic" cei de la specializarea comerciant - vânzător, la „Elena Doamna" - brutarii, patiserii, preparatorii produselor din carne şi peşte şi la „D. Moţoc" - ospătarii, vânzătorii în domeniul alimentaţiei şi bucătarii.

Joi va fi o zi dedicată plimbărilor şi recreerii, oaspeţii urmând să se plimbe pe Dunăre cu nava şcoală "Steaua Polară", să viziteze muzee şi să vizioneze o piesă de teatru.

Vineri este programată susţinerea probei scrise, la Colegiul „D. Moţoc", iar seara se vor afişa rezultatele şi se vor depune contestaţiile.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite