Ofiţeri cercetaţi în cazul deţinutului mort în Penitenciarul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ancheta în cazul deţinutului Constantin Sandu, ucis după ce a fost snopit în bătaie pe 4 iunie 2010 de câţiva gardieni ai din Penitenciarului Galaţi, intră într-o nouă fază.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi după ce procurorii de la Tribunal şi-au declinat competenţa întrucât în vizorul anchetatorilor au intrat şi ofiţeri de la închisoarea gălăţeană.

“Nu putem da deocamdată numele sau numărul ofiţerilor cercetaţi pentru că s-ar putea periclita ancheta. Vă pot spune însă că verificările nu s-au limitat doar la personalul Penitenciarului, ci s-a vorbit şi cu deţinuţii”, ne-a declarat procurorul Marcel Codiţă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

În paralel, Administraţia Naţională a Penitenciarelor desfăşoară o anchetă disciplinară în care sunt vizaţi opt ofiţeri din Penitenciar.
La dosarul de cercetare penală a fost depusă şi o copie de pe înregistrarea video, care îi prezintă pe gardieni cum l-au “imobilizat”  bătându-l pe Constantin Sandu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite