Octavian Maftei este chirurugul cu peste 30.000 de operaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala generală şi liceul le-a absolvit la „Vasile Alecsandri" Galaţi şi, împreună cu un grup de colegi de clasă, au hotărât să urmeze Facultatea de Medicină. Astfel a ajuns la Bucureşti, în anul 1958, după un exament de admitere extrem de greu, la care 1.200 de candidaţi s-au bătut pe 50 de locuri.

A început ca medic de ţară
După terminarea facultăţii a cerut să fie repartizat în judeţul Galaţi şi a debutat în meserie în comuna Griviţa. A mai lucrat la spitalele din Pechea şi Tg. Bujor (la care a profesat trei ani), după care a trecut la Spitalul Judeţean Galaţi, chiar în momentul în care această unitate medicală a fost deschisă, în anul 1975.


Din 1990 este şeful secţiei Chirurgie 2, iar în 1998 a început şi cariera didactică.
Primii mei studenţi vor fi anul acesta prima generaţie de absolvenţi de la Facultatea de Medicină gălăţeană, la care am contribuit şi eu la pregătirea lor didactică şi profesională", a spus doctorul Octavian Maftei.


Un sfert de viaţă în spitale
Doctorul chirurg nu regretă niciun moment că a ales această meserie şi nici toţi aceşti ani petrecuţi în spitale şi în sala de opraţie. În întreaga carieră a abordat aproape toate sferele chirurgiei, de la cea abdominală şi vasculară, până la oncologie şi chirurgie plastică.


Am văzut în întrega activitate tot felul de cazuri şi de afecţiuni: oameni zdrobiţi, politraumatizaţi, oameni cu diferite forme avansate ale cancerului. Toate aceste operaţii necesită un efort psihic şi fizic foarte mare. S-a întâmplat să stau în sala de operaţie şi 12 ore. Lucram de la o masă la alta. Asta se întâmpla atunci când eram de gardă", ne-a mărturisit Octavian Maftei.


La fel ca în oricare altă meserie, dar mai ales în aceasta, unde boala nu evoluează cum vrea pacientul sau medicul, se întâlnesc şi eşecuri.


În această viaţă ai parte şi de dezamăgiri şi eşecuri profesionale. Au fost cazuri care m-au marcat pentru că nu am reuşit să salvez viaţa pacientului. Am depus toate eforturile şi totuşi nu am reuşit. Au fost persoane apropiate, prieteni, membri ai familiei. Am investit mult sufleteşte, pe lângă zilele şi nopţile nedormite", a povestit Octavian Maftei.


Nemulţumit de starea naţiunii
În ceea ce priveşte starea sistemului medical la ora actuală, chirurgul nu are o părere prea bună, pe care o rezumă sec: „Nu se investeşte deloc". Medicul se declară total nemulţumit de faptul că suntem mereu ultimii din Europa, la toate, nu doar la medicină. „Facem prea puţine", spune dr Maftei.

Întrebări şi răspunsuri
Încotro se îndreaptă medicina?
În situaţia aceasta, medicii buni vor pleca şi vor rămâne ceilalţi. Avem studenţi la medicină care sunt competitivi, care au potenţial şi vor ajunge departe. Sunt şi alţii mai puţini buni, iar restul sunt mediocri, în marea majoritate. Nu poţi ţine un medic rezident cu 900 de lei salariu. Nu ne comparăm cu cei din străinătate nici ca salarii, nici ca dotare. Suntem mult în urmă.


Dacă nu medic, ce altceva?
Atunci când am dat examen la medicină am încercat şi la teatru. Am fost admis la medicină şi am decis să rămân aici. Mi-a plăcut întotdeauna teatrul. Şi acum mă duc cu mare plăcerea să văd o piesă bună.

Ce-i place
Îmi place foarte mult sportul. Am practicat caiac-canoe, am fost campion naţional la juniori, am practicat şi voleiul, îmi place fotbalul. Sunt un fan al turismului: mi-am dorit tot timpul să văd cât mai mult din lume. Mi-a plăcut să merg în excursii, să vizitez locuri deosebite.


Ce nu-i place
Urăsc perversitatea. Nu îmi place murdăria morală, în toate sensurile posibile. Nu îmi place lipsa de colegialitate. Din păcate, în lumea medicală lipsa de colegialitate se manifestă mai des decât în oricare alt domeniu.

Profil
Născut. 26 februarie 1940, Galaţi.
Studii. Facultatea de Medicină „Carol Davila" Bucureşti.
Familie. Căsătorit, un copil

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite