Galaţi: Nicolae Rainea face performanţă şi în căsătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă pe arenele sportive a fost cel mai performant arbitru român din istorie, în căsnicie, Nicolae Rainea se laudă că nu a fost sancţionat niciodată cu vreun cartonaş de soţia sa, Lucia.

La aniversarea a 50 de ani de căsătorie, fostul campion al arbitrajului internaţional, Nicolae Rainea, ne-a destăinuit secretul performanţei sale în căsnicie.

Nu este un secret. Este vorba de multă înţelegere, îngăduinţă şi toleranţă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns până la această vârstă. Sunt mulţumit sufleteşte pentru ceea ce am realizat”, spune fostul campion.

Şi în căsătorie a urmărit să obţină  performanţă ca în sport. „Să ajungi la 50 de ani de căsătorie, este ca şi cum ai realiza un record. Pe de o parte, este o mare bucurie pentru că am ajuns până aici, pe de altă parte, ştim că mai este puţin şi nu e bine . Mulţumesc părinţilor care ne-au făcut şi lui Dumnezeu pentru că ne-a ţinut în viaţă”.

Chiar dacă a fost mai tot timpul plecat, a avut grijă să nu-şi neglijeze soţia. „Ne-am plimbat mult. Soţia mea, Lucia, cunoaşte toată România şi toată Europa”, ne-a mărturisit domnia sa.

Întrebat cine a fost „arbitru” în familie, Nicolae Rainea ne-a răspuns cu sinceritate:  „Câteodată am stat şi pe tuşă. În problemele gospodoriei trebuie să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului”, spune Rainea.

Dacă pe teren era cel care acorda întotdeauna cartonaşe, în căsnicie situaţia nu a stat întocmai. S-a ferit cât a putut de cartonaşul roşu.

 "Toată viaţa am avut grijă şi am căutat să previn orice. Astfel am procedat în producţie, în căsnicie şi în arbitraj. Cartonaşe galbene poate că am mai primit, dar de „roşu” m-am ferit mereu
”, povesteşte cu zâmbetul pe buze fostul campion.

Palmaresul lui Nicolae Rainea este de-a dreptul impresionabil. A arbitrat 145 de meciuri internaţionale, printre care se numără partidele de la trei campionate mondiale şi patru finale europene.

Este vorba de finala Cupei UEFA (1978) PSV Eindhoven-Bastia, Supercuopa Europei (1978), finala Cupei Europei ((1980) şi finala Cupei Campionilor (1983), Juventus-Hamburg.  Din 1990 şi până în momentul de faţă a  făcut parte din Comisia Centrală a Arbitrilor  şi timp de 15 ani a fost observator UEFA.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite