OTELUL GALATI Negocieri avansate pentru transferul lui Cucu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stelian Cucu este aproape de a fi primul fotbalist transferat cu acte în regulă la Oţelul în această pauză competiţională. Mijlocaşul crescut de echipa de liga a doua FCM Dunărea Galaţi şi ale cărui evoluţii în prima parte a campionatului l-au adus în atenţia selecţionerului Răzvan Lucescu, este astăzi subiectul negocierilor dintre reprezentanţii celor două grupări.

„În mare parte lucrurile au fost lămurite, am stabilit cam în proporţie de 80 la sută detaliile contractuale", a spus Braşoveanu. Cucu urmează să joace pentru Oţelul în schimbul sumei de 60.000 de euro, iar drepturile federative asupra jucătorului vor fi deţinute în coproprietate de cele două grupări. Astfel, în cazul unui eventual transfer ulterior de la Oţelul la o altă echipă, Dunărea va încasa jumătate din sumă, la fel cum a fost cazul lui Bourceanu, ajuns între timp la FC Timişoara.

Pribac, prima achiziţie la Dunărea

Altfel, de la FCM Dunărea este foarte posibil să nu mai plece în această iarnă niciun alt jucător. Doar pentru juniorul Eni s-au arătat interesaţi cei de la Dinamo, însă nu s-a înaintat deocamdată nicio ofertă concretă.

La capitolul achiziţii, certă este deocamdată revenirea atacantului Pribac, de la Deva. „Antrenorul Viorel Tănase ne-a cerut un atacant şi un fundaş dreapta. Se va întoarce Pribac, pe care l-am avut împrumutat la Deva. În rest, încă aşteptăm, este destul de îngeţată acum piaţa transferurilor", a declarat Auraş Braşoveanu.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite