Ne pregătim de numărătoarea românilor, cu căţel, cu purcel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2011 va loc încă un recensământ al populaţiei şi al locuinţelor României, iar primarilor şi prefecţilor li s-au comunicat deja atribuţiunile pe care le au pentru o numărătoare cât mai corectă. Ultimul recensământ a avut loc în anul 1992.

Principalele atribuţiuni ale autorităţilor locale pentru efectuarea recensământului cât mai corect sunt verificarea şi actualizarea denumirii străzilor, numerotarea clădirilor şi identificarea străzilor fără denumiri, terenuri virane şi clădiri nenumerotate. Toate acestea, pentru a nu exista cazuri de persoane sau locuinţe înregistrate de două ori.

„Primul-ministru Emil Boc şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, au avut marţi o videoconferinţă cu prefecţii şi primarii tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din ţară pe tema organizării recensământului persoanelor şi locuinţelor, care se va derula în anul 2011, prilej cu care au fost evidenţiate principalele atribuţii şi măsuri care trebuie luate în vederea bunei desfăşurări a acestei acţiuni”, a declarat Petrica Paţilea, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului judeţului Galaţi.

Toamna se numără românii

Recensământul populaţiei şi locuinţelor va avea loc în luna octombrie 2011, iar pentru acestă operaţiune vor fi recrutaţi recenzori din rândul personalului didactic, lucrătorilor din instituţiile publice , dar şi din rândul studenţilor. 12.000 de oameni vor bate din uşă în uşă la casele românilor pentru un calcul cât mai exact.

„Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2011 este deosebit de important, întrucât datele statistice obţinute cu acest prilej vor constitui unul din principalii piloni care vor sta la baza elaborării strategiilor de dezvoltare pe termen lung în Europa. De asemenea, vor fi reactualizate unitar bazele de sondaj, cu precădere cele din domeniul social, fiind facilitată astfel compararea structurii populaţiei statelor membre. Ultimul recensământ al persoanelor şi locuinţelor a fost organizat în România în anul 1992”, a mai spus Petrica Paţilea.

Reamintim că, în lunile decembrie 2010-ianuarie 2011, se va derula şi recensământul agricol, care vizează reactualizarea datelor privind suprafeţele agricole existente, efectivele de animale, sistemele de irigaţii, numărul producătorilor agricoli şi nivelul de dotare al fermelor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite