„Miss şi Mister Highschool” se caută în această seară în Club Divino

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce şi-au desemnat câştigătorii de Miss şi Mister din propriile licee, elevii se pregătesc acum de un Super-Bal al Bobocilor, intitulat „Miss şi Mister Highschool", care va avea loc în această seară în Club Divino.

Pe scenă vor urca 10 perechi, cele mai multe dintre ele câştigătoare la concursurile din liceele lor.

„Ca la orice concurs de miss, vom avea tradiţionala probă în care îi vom cunoaşte pe candidaţi, le vom testa aptitudinile în materie de dans, dar creativitatea. Practic, le vom da câteva cuvinte cu care concurenţii vor fi obligaţi să facă declaraţii de dragoste partenerelor lor", spune Mirela Dragomir, preşedintele Clubului Judeţean al Elevilor - organizatorul evenimentului.

Juriul, compus din profesori, elevi şi reprezentanţi ai massmediei, va avea mult de furcă pentru că va avea de ales între cele mai frumoase şi mai inteligente cupluri din liceele gălăţene. La final, va trebui totuşi să aleagă cine merită titlul de „Miss şi Mister Highschool". În plus, vor mai fi acordate alte două premii - unul de popularitate, celălalt de creativitate.

Premiile nu sunt foarte mari, dar destul de tentante: cine la un restaurant select din oraş, cosmetice şi alte cadouri oferite de sponsorii evenimentului.

Cei care vor veni în această seară la Club Divino, vor avea parte pe lângă concursul de Miss şi Mister, de un super concert cu DJ Vika Jigulina, cunoscută de la Vibe FM sau de la Liberty Parade

Concursul va începe la ora 20.00, iar preţul unui bilet este de 15 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite