Stiri din Galati

Mirosul de hazna a pus stăpânire pe oraş

18 august 2010, 08:51 |  Autor: Corina Misăilă  | 

Cuvinte cheie: miros, hazna, crescatorie porci, canalizari, garda de mediu, adevarul galati,

Trecătorii suportă cu greu mirosul; Foto: Corina Misăilă

Trecătorii suportă cu greu mirosul; Foto: Corina Misăilă

 

Marţi, timp de două ore, din Micro 20 şi până în Ţiglina I nu s-a putut respira din cauza mirosului pestilenţial. Fenomenul nu a fost unul izolat, deoarece,  în ultimele luni, mirosul neplăcut a putut fi simţit de mai multe ori, la diferite ore.

Lumea dă vina pe ISPA considerând că mirosul vine din conductele de canalizare, ceea ce este adevărat însă doar în parte.  Niţă Podaru, directorul tehnic al SC Apă Canal SA, ne-a explicat că duhoarea provine de la crescătoria de porci de la Cotul Pisicii şi nu de la reţelele de canalizare.

„Nu este prima dată când se simte în aer acest miros insuportabil. Acum două săptămâni, în cartierul Mazepa, două zile nu s-a putut respira.

După câteva cercetări s-a stabilit că duhoarea aceea provine de crescătoria de porci. Aruncă dejecţii pe câmp iar mirosul este adus de curenţii de aer în oraş”, ne-a explicat directorul Podaru.

Pe de altă parte, Ion Avram, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu, spune că mirosul neplăcut provine de la conductele de canalizare decopertate pentru realizarea programului ISPA : „Am mai primit astfel de reclamaţii de la gălăţeni. Noi credem că mirosul provine de la canalizările deschise în cadrul ISPA dar şi de la subsolurile blocurilor”.

Sursă de infecţie

În timp ce autorităţile se contrazic în legătură cu provenienţa mirosului, gălăţenii se plâng că nu mai suportă mirosul care a pus parcă stăpânire pe oraş şi se simte şi mai tare din cauza caniculei. „În aer, se simte ceva infect.  Pur şi simplu ne sufocăm, ni se face rău de la stomac”, declară supărată gălăţeanca Simona Vintilă.

„Am avut treabă prin Ţiglina şi era să vărs din cauza mirosului. Miroase a fecale. Chiar nu se poate face nimic?”, ne-a declarat Sergiu Miron.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole