Ministerul Justiţiei a aprobat noile onorarii notariale. Vezi aici câţi bani trebuie să dai pe acte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecatorul Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a emis ordinul pentru aprobarea normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, care prevede reducerea substanţială a onorariilor ce pot fi încasate de notarii publici în tranzacţiile imobiliare, dar şi în operaţiuni mai mici, cum ar fi, de exemplu, un specimen de semnătură.

Una dintre cele mai importante modificări, în sprijinul cetăţeanului, este reprezentată de stabilirea tarifului fix de 100 de lei la autentificarea actelor de refinanţare a unui credit, spre deosebire de onorariile prevăzute până la aplicarea acestui ordin, care puteau ajunge la câteva mii de lei, în funcţie de valoarea creditului refinanţat.

Ordinul cu pricina a fost emis ca urmare a trei hotărâri ale Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, aprobate de Ministerul Justiţiei, şi a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Uniunea a salutat aplicarea ordinului, susţinând că este o reglementare benefică, de natură să adapteze activitatea notarilor la cerinţele şi schimbările care au avut loc în piaţa din România în ultimii doi ani.

Reducere de 90% a onorariilor notarilor în contractele de vânzare-cumpărare a unui imobil

Cea mai importantă modificare adusă de acest nou ordin este o reducere substanţială a onorariilor notarilor pentru autentificarea actelor necesare unui contract de refinanţare a unui credit. Tariful impus în prezent este de 100 de lei, în timp ce, potrivit vechiului ordin după care notarii îşi calculau tarifele, costurile pentru autentificarea unui asemenea contract ajungeau la cateva milioane de lei vechi sau chiar mai mult, funcţie de valoarea creditului refinanţat.

În ceea ce priveşte contractele de vânzare-cumpărare sau actele de constituire a altor drepturi reale care au ca obiect bunuri imobile, tarifele se stabilesc în felul următor: pentru o valoare de până la 15.000 de lei, tariful este de 2,2% din valoarea bunului, dar nu mai puţin de 150 de lei.

Pentru bunuri care au valoarea cuprinsă între 15.001 şi 30.000 de lei, tariful minim este de 330 de lei, la care se adaugă 1,6% pentru suma care depăşeşte 15.001 lei. Pentru bunurile imobile cu o valoare între 30.001 şi 60.000 de lei, onorariul este de 580 de lei plus 1,3% pentru suma care depăşeşte 30.001.

Pentru un bun a cărui valoare se încadrează între 60.001 şi 300.000 de lei, tariful este 970 de lei plus 0.9% pentru suma care depăşeşte 60.001 lei. Cel mai mare tarif pentru tranzacţiile imobiliare, stabilit pentru un bun care depăşeşte 600.001 lei, este de 5.080 de lei plus 0,44% din suma care depăşeşte valoare menţionată.

Purtătorul de cuvânt al Uniunii Notarilor din România, Miruna Popescu a declarat ca ordinul se încadrează într-un "demers în concordanţă cu intenţia noastră, de a debloca piaţa imobiliară, este un demers benefic, cel mai important lucru este reducerea cu până la 90% a tarifelor pentru contractele de vânzare-cumpărare, ipotecă, partaj, refinanţare. Este o reaşezare a onorariilor la situaţia actuală a pieţei, prin acest ordin s-a dorit o încurajare a pieţei".

Ordinul specifică actele care sunt scutite de onorarii sau au onorarii reduse. Potrivit articolului 26, punctul 1 din ordinul menţionat, "sunt scutite de plata onorariilor declaraţiile privind ajutorul de somaj, ajutorul social, obţinerea alocaţiei de stat pentru copii, declaraţii privind acordarea burselor pentru elevi şi studenţi, pentru obţinerea de rechizite şcolare şi pentru obţinerea de locuri de cazare în cămine, declaraţii privind stabilirea sau valorificarea drepturilor foştilor deţinuţi politici, veteranilor de război şi văduvelor acestora, privind valorificarea drepturilor persoanelor cu handicap, declaraţiile în cadrul procedurii de obţinere a despăgubirilor persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC, în vederea achiziţionării de autoturisme".

În ceea ce priveşte reducerea onorariului cu până la 100%, de aceasta pot beneficia: "moştenitorii minori fără venituri proprii, moştenitorii care nu realizează niciun fel de venituri sau realizează venituri sub venitul minim pe economie, precum şi moştenitorii din zonele declarate calamitate". Cei care îşi autentifică contractele de vânzare-cumpărare, urmare a programului "Prima Casa" pot beneficia de o reducere de 30% a onorariului notarului.

Tarifele fixe sunt stabilite pentru cele mai multe acte realizate de notari

Pentru autentificarea actelor de constituire a asociaţiilor fără scop patrimonial şi a fundaţiilor, suma pe care trebuie să o plătească clientul este de 100 de lei pentru primul exemplar şi care 15 lei pentru fiecare duplicat.

În ceea ce priveşte autentificarea actelor constitutive ale societăţilor comerciale, indiferent de forma de organizare, atunci când aportul adus nu este în numerar, ci este aport în natură, a actelor pentru constituirea unei societăţi comerciale rezultate în urma divizării sau fuziunii, onorariul variază între 100 şi 200 de lei. De asemenea, autentificarea procurilor variază între 30 şi 70 de lei, legalizarea semnăturilor, a specimenelor de semnătură şi a semnăturii traducătorului costă între 30 şi 50 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite