Mihai Stănescu: „E mai excitant pentru artist când trăieşte în dictatură”

A început prin a publica în revista „Urzica” şi a scos albume de caricaturi în sute de mii de exemplare. Acum, vinde căni personalizate, vizavi de Sala Palatului.

Mihai Stănescu este unul dintre cei mai bunicaricaturişti români contemporani, de aceea este un „incomod”.
A absolvit şcoala primară în satul natal, Boldeşti. În 1949, s-a mutat la Buzău, împreună cu familia. În anul 1956, a absolvit Liceul „B. P. Haşdeu”, după care a plecat la Iaşi, unde a mai urmat un liceu, Liceul de Artă.

Pasionat de artă, Mihai Stănescu a absolvit Institutul „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti în anul 1966.

„Încă din perioada studenţiei, am publicat caricaturi în revista umoristică «Urzica». Am fost repartizat într-un sat din Tulcea, însă am preferat să nu mă duc. Am fost funcţionar la Oficiul Naţional de Turism (ONT), în Bucureşti”, ne-a spus caricaturistul.

După şapte ani la ONT, Mihai Stănescu şi-a dat demisia, apucându-se în mod serios de marea sa pasiune, caricatura. Prima expoziţie a fost cea vernisată în anul 1978, la Bucureşti. A participat la concursuri naţionale, dar şi internaţionale, în Belgia, Turcia, Japonia, Olanda, Franţa şi Canada, în anii ’80. De altfel, anii ’80 au fost anii de glorie ai caricaturistului deşi, la acea vreme, ne aflam în plină dictatură comunistă.

„Când aveam viză, mergeam personal, când nu, trimiteam lucrările prin poştă”, îşi aminteşte graficianul.

5.000 de cărţi vândute într-o zi

Mihai Stănescu a publicat prima carte în anul 1982. Se intitula... „Mihai Stănescu”. Era, de fapt, un album de caricaturi. Pe copertă, se afla una din caricaturile celebre ale umoristului: trei bărbaţi cocoţaţi unul pe umerii celuilalt, cel de sus privind peste un zid. Problema era că bărbatul respectiv purta ochelari negri, de orb. După patru zile, i-au retras cartea din librării, pentru că avea o caricatură considerată jignitoare: un miliţian trăgea un tramvai pe dreapta, ca să treacă Ceauşescu! A trimis manuscrisul clandestin, în 1988, în Franţa, şi acolo i-a fost publicat integral.

A publicat, după Revoluţie, „Acum nu e momentul”, în 100.000 de exemplare. Numai în prima zi a vândut 5.000 de cărţi. A mai tipărit câteva albume de caricaturi dar, din păcate, acum, românii nu mai sunt aşa interesaţi de umor, cum erau pe vremea lui „Nea Nicu” şi a lui Bulă.
 
„În anii ’90, vindeam 100.000 de exemplare în cinci zile, însă acum mi-ar trebui 2.000 de ani ca să ajung la acel record", rememorează Mihai Stănescu. De altfel, caricaturistul declara la un moment dat că „e mai excitant pentru artist când trăieşte în dictatură. E munca mai prolifică, îi vin idei mai multe când e interzis. Când eşti în libertate, te moleşeşti." Nu e de mirare că a fost considerat un caricaturist incomod, dar care din breasla sa este considerat “comod” ?!

Întrebări şi răspunsuri

Cu ce vă ocupaţi în prezent, în afară de vechea pasiune, caricatura?

M.S: “Am un magazin în Bucureşti, vizavi de Sala Palatului, unde vând căni pictate cu texte personalizate, precum şi tricouri cu ideile mele imprimate pe ele”.

Ceva planuri de viitor v-aţi făcut?

M.S.: “Anual, scot câte un album cu caricaturi. Eu îl plătesc, eu îl pun în bibliotecă. Ultima carte este cea cu «Realizările guvernului Boc», ce cuprinde 160 de pagini albe. Iniţial, toate paginile aveau «realizări» dar la tipografie mi-au cerut prea mult şi atunci… am decis să las paginile albe”.
  

Ce-i place

Îmi plac călătoriile, în special vacanţele petrecute în Turcia şi în Thailanda. Îmi plac scriitorii americani şi scriitorii francezi (contemporani). Pot să vă mai spun că îmi plac foarte mult savarinele.

Ce nu-i place

Nu-mi plac cerşetorii, nu-mi place faptul că oamenii sărmani sunt obligaţi să cerşească. Nu-mi place, de asemenea, OTV-ul, însă îmi place DNA-ul, pentru «spectacolele» lui.

Profil

Născut:  20 iulie 1939, Boldeşti (Mizil).
Studii:  Institutul „Nicolae Grigorescu” Bucureşti.
Ocupaţie:  Caricaturist.
Familie:  Are o fată, absolventă de Arte Plastice, la Londra.