Mihai Creţu-apără drepturile studenţilor basarabeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Creţu
Mihai Creţu

S-a născut în Basarabia, dar s-a stabilit la Galaţi şi luptă pentru o apropiere mai profundă între români şi de fraţii lor de peste Prut.

Profil

Născut: 29 august 1989-Republica Moldova

Studii: Liceul „Grigore Antipa"-Bacău, student la Facultatea de Drept -Universitatea „Dunărea de Jos" Galaţi

Stare civilă: necăsătorit

Tătăl său, profesor de română în Basarabia, i-a cultivat dragostea faţă de România.

Chiar şi numele lui, Mihai, a fost ales de părinţi şi de naşi după cel al marelui poet Mihai Eminescu, pentru care familia sa are un adevărat cult.

A reuşit să-şi împlinească visul de ajunge în România în urmă cu cinci ani, când a ales să urmeze cursurile unui liceu din Bacău. De un an s-a stabilit în municipiul Galaţi, fiind student în anul II la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, specializarea Drept.

Din aprilie 2010, a devenit preşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din Galaţi pentru a putea să le apere mai bine drepturile studenţilor moldoveni, dar şi - după cum declară - pentru a realiza o mai mare apropiere între românii de pe cele două maluri ale Prutului. „Românii de aici ştiu încă prea puţine lucruri despre românii din Basarabia", ne-a declarat cu un evident regret în glas Mihai Creţu.

„Sunt ataşat de valorile româneşti"

Mihai s-a implicat activ în diverse proiecte, cum este şi cel care are ca obiectiv colectarea de cărţi de la bibliofilii gălăţeni şi trimiterea lor la şcolile din Republica Moldova, o altă modalitate de a-i sprijini pe tinerii de peste Prut.

„Am strâns până acum 3.900 de cărţi de la gălăţenii generoşi, patrioţi şi iubitori de cultură. S-a implicat foarte mult şi biblioteca V.A. Urechia, şi profit de acest prilej pentru a mulţumi conducerii acestei instituţii şi tuturor angajaţilor ei", susţine preşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni.

Mihai Creţu crede cu tărie în necesitatea reunificării Basarabiei cu România şi susţine că este doar o chestiune de timp până când acest lucru se va realiza la modul absolut natural. „Bunicul îmi povesteşte foarte mult despre România Mare, despre educaţie şi despre economia înfloritoare din acele vremuri.

De mic copil sunt ataşat de valorile româneşti, de Statul Român pentru ca nu pot fi altceva decât român", ne-a declarat emoţionat tânărul nostru interlocutor. Mihai şi-a propus să devină un bun jurist şi să profeseze în România, însă nu poate uita Basarabia în care s-a născut şi a crescut.

El speră că schimbarea de regim realizată recent în Basarabia va fi de bun augur şi că va schimba în bine viaţa compatrioţilor săi. De asemenea, Mihai ne-a mărturisit că nădăjduieşte ca actuala conducere a ţării să reaşească să convingă Comunitatea Europeană că Republica Moldova merită să devină într-o bună zi parte a Uniunii Europene.


Întrebări şi răspunsuri

De ce doreşti să te stabileşti în România?
Părinţii mei, dar şi bunicul mi-au insuflat dragostea faţă de ţara mamă, din care a fost desprinsă cu forţa Basarabia. Vreau să mă stabilesc la Galaţi pentru că e mai aproape de casă şi de ai mei şi nu aş simţi atât de tare ruptura faţă de ţara mea natală. Mă duc în Grădina Publică din Galaţi şi văd satele de pe malul Prutului. Sunt tot acasă !

Care este principalul motiv pentru care ai ales să devii preşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din Galaţi?

Dorinţa de a-mi ajuta colegii basarabeni să îşi rezolve problemele cu care se confruntă în relaţia cu Universitatea sau cu autorităţile. Doresc să profesez ca avocat după terminarea facultăţii şi am vrut să îmi fac studiile în România. Sunt pasionat de istorie, în special cea a României.

Cei-i place

Imi place istoria şi mi-aş dori ca guvernanţii din Basarabia şi din România să ţină seama de greşelile predecesorilor lor astfel încât să nu le repete. Imi place mult să citesc, literatură de bună calitate, imi place să ascult muzică.

Ce nu-i place

Fariseismul politicianist, minciuna, lipsa punctualităţii, făţărnicia şi atunci când o întâlnesc, intoleranţa unora faţă de conaţionalii lor care vorbesc cu accent moldovenesc.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite