Galaţi: Meşterii populari, condamnaţi să moară de foame

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arta tradiţională nu mai are loc în casele noastre. Ia albă din bumbac, traista din lână şi sculpturile din lemn vor deveni, în scurt timp, simple amintiri. Produsele meşterilor populari atrag tot mai puţin atenţia gălăţenilor. Nimeni nu se mai înghesuie să cumpere bijuterii din lemn, camăşi populare ori măşti făcute manual. Nici măcar străinii care ne vizitează oraşul nu mai cumpăra astfel de produse.

Matei Lascu este un meşter popular din Harghita şi a călătorit prin toată ţară pentru a vinde obiectele tradiţionale realizate de părinţii şi bunicii săi. În această vară, tânărul a decis să-şi încerce norocul în Galaţi.

El şi-a amplasat taraba în Ţiglina I, în apropierea „papamobilului”. Meşterul popular a venit pe malul Dunării împreună cu soţia lui, Iuliana, care, la fel ca şi el, s-a îndrăgostit de arta populară încă din copilărie.

„Pasiunea pentru meseria asta se deprinde de când eşti mic. Eu am învăţat totul de la bunicul meu”, mărturiseşte Lascu.

Tânărul ne-a spus că vânzarea dar şi confecţionarea obiectelor populare reprezintă o adevărată tradiţie de familie.
 
„Bătrânii mergeau cu căruţele şi caii prin ţară pentru a-şi vinde produsele. Nu aveau maşini şi situaţia erau ceva mai complicată atunci”, spune meşterul.

Tradiţia e cu un pas în groapă

În această mică afacere este implicată toată familia lui Matei Lascu. Bătrânii stau acasă şi produc marfa, iar tinerii merg prin ţară pentru a o vinde.

Meşterul popular se plânge că familia sa nu ştie să facă altceva, iar dispariţia comerţului cu produse tradiţionale ar însemna o condamnare la moarte pentru el şi ai lui.

„Vânzările sunt la pământ în toată ţară. Nu mai există zone bune şi zone proaste. În urmă cu câţiva ani, era mai bine. Acum oamenii nu mai au bani”, consideră Lascu.

Omul susţine că vânzările nu mai merg nici măcar pe litoral, unde, pe vremuri, era înregistrat cel mai mare profit. Taxele mari şi turiştii zgârciţi i-au îndepărtat însă pe meşterii populari de staţiunile de pe malul Mării Negre.


Preţuri pentru arta populară

De la standul familie Matei din Ţiglina I pot fi cumpărate, spre exemplu, cufere în miniatură cu doar 10 lei. Pentru 25 de lei veţi primi o traistă ţărănească foarte frumos lucrată. O ie costă între 35 şi 50 de lei, în funcţie de model.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite