„Medicina” din Galaţi, „magnet” pentru studenţii greci din Italia!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ouranis Panagiotis (centru) este încântat de dotările spitalelor gălăţene
Ouranis Panagiotis (centru) este încântat de dotările spitalelor gălăţene

Mai mulţi studenţi greci, care studiază în Italia au venit la Facultatea de Medicină din Galaţi pentru a beneficia şi de o pregătire practică temeinică. În Italia, la Facultăţile de Medicină, practica se face abia după terminarea studiului teoretic

Universitatea de stat din Galaţi s-a umplut zilele acestea de studenţi veniţi din străinătate, fie prin programul Erasmus, fie prin credite transferabile, dar pe cheltuiala lor.

Printre cei peste 40 de studenţi străini se numără şi 11 studenţi greci, dar care studiază într-unul dintre cel mai bune centre universitare cu facultate de medicină din Italia: L'Aquila. Patru dintre ei sunt studenţi Erasmus, ceea ce înseamnă că au studiile asigurate din fonduri europene. Ceilalţi şapte sunt aşa-zişii studenţi „vizitatori", ei fiind nevoiţi să-şi achite examenele şi costurile de şedere în Galaţi.

Ce i-a făcut pe cei 11 studenţi eleni să aleagă o universitate din România pentru a-şi încheia studiile la medicină? În primul rând reclama făcută de un coleg de-al lor care fusese timp de un an în România şi fusese captivat de cultura din spaţiul Carpatian, dar cel mai important „magnet" care i-a atras în România este faptul că aici pot să facă practică simultan cu pregătirea teoretică.

„În Italia, laboratoarele nu sunt obligatorii. Dacă vrei să faci pregătire practică în timpul celor şase ani de medicină, poţi să alegi să o faci pe cont propriu. Dar nu ai parte de îndrumarea unui profesor. Pregătirea practică începe abia după ce se termina cei şase ani de studiu teoretic. În România teoria se face în paralel cu practica, ceea ce este foarte bine", spune Georgios Kyriakopolus, unul dintre studenţii greci.

Cei 11 tineri s-au „împrăştiat" deja printre studenţii români cu care au legat chiar prietenii. Gălăţenii îi ajută cu traducerea cursurilor. Nu prea este nevoie de traducere la capitolul „termeni medicali" pentru că cei mai mulţi provin din latină sau greacă!

Studenţii greco-italieni au vizitat deja mai multe spitale din Galaţi. Impresia generală este că dacă la partea de dotare, unităţile sanitare stau destul de bine, curăţenia din sălile de operaţii şi din saloane lasă de dorit.

„Nu aş profesa niciodată în România, dar nu din cauza condiţiilor din spitale, ci din cauza salariilor mici. Cu siguranţă voi alege un spital din Germania sau din Italia. Poate chiar unul din Grecia - ţara mea natală", spune la rândul lui Ouranis Panagiotis.

Tinerii medicinişti nu au apucat încă să viziteze prea multe „obiective" din Galaţi dar au rămas uimiţi de „complexitatea" reţelei de transport de tip maxi-taxi, de berea bună pe care o pot bea cu sub un euro în cluburile din Galaţi, dar şi de gustul bun al mămăligii şi al micilor!

Stagiul de pregătire teoretică şi practică se va încheia pentru studenţii originari din Grecia în toamna anului viitor, atunci când când vor merge în Italia şi vor susţine examenele de licenţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite