Maşini cu numere false de înmatriculare şi şoferi fără permis de conducere prinşi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţii şi-au încercat norocul în zile diferite şi de fiecare dată au fost prinşi de poliţişti. Acum s-au ales cu dosar penal.

Primul dintre bărbaţi, Tudorel M., de 55 de ani, din Şiviţa, a fost prins la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Italia fără a avea permis de conducere valid.

Lucrătorii Poliţiei de Frontieră au întocmit bărbatului dosar penal, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată", spune Marcel Antohe, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.

După trei zile, poliţiştii au avut de-a face cu aceeaşi maşină, acelaşi bărbat, dar de data aceasta la volan era alt şofer. În urma unui control mai amănunţit poliţiştii au descoperit faptul că seria de pe şasiul maşinii nu era aceeaşi cu cea din acte. Totodată, aceştia au observat că numerele de înmatriculare aparţin altei maşini din Italia.

Poliţiştii i-au întocmit şoferului dosar penal, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de înmatriculare sau de înregistrare", spune Marcel Antohe.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite