Galaţi: Eugen Malihen a fost salvat de la înec de un bidon gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Eugen Malihen a fost salvat de la înec de un bidon gol
Galaţi: Eugen Malihen a fost salvat de la înec de un bidon gol

Un copil de patru ani a fost singurul membru al familiei Malehin care a reuşit să scape de pe nava Mogoşoaia

Puţini sunt cei care au supravieţuit, în mod miraculos, scufundării „Titanicului” gălăţean. Probabil cel mai ieşit din comun caz este cel al băiatului care s-a salvat ţinându-se de un bidon.

Rămas fără părinţi şi fraţi

Eugen Malehin, căci aşa se numeşte copilul de atunci, a scăpat graţie unei întâmplări. „Veneam de la Galaţi şi mi-a dat tata un bidon, ca să ţin şi eu ceva în mână. 

Nu mai îmi amintesc foarte multe de atunci, că eram mic. Ştiu doar că am ajuns la mal”, ne-a povestit Eugen. După naufragiu, el a ajuns în grija bunicii materne, Floarea Mogoş.

 „Atunci, imediat, el a pierdut şi apartamentul în care stătea împreună cu părinţii săi. Apartamentul era dat de Combinat, ei stăteau cu chirie, că aşa era pe vremea lui Ceauşescu. După atâtea înmormântări,  n-am mai avut bani ca să cumpărăm apartamentul, aşa că băiatul a rămas şi fără casă şi fără părinţi”, a spus bătrâna.

După două decenii de la tragedie, Eugen locuieşte în continuare cu bunica, în casa acesteia, chiar şi după ce s-a însurat cu Ana-Maria.

Ajutor, mai mult în glumă

Pe Eugen, l-am găsit în apropierea Dunării. Împreună cu soţia lui tăia nişte butuci de sălcii de pe marginea apei, pentru a le folosi ca lemne de foc, la iarnă.

„Am fost şi la Surprize-surprize. Atunci am primit 45 de milioane de lei vechi şi unelte de grădinărit. Cu banii aceştia nu-mi pot lua nici măcar o garsonieră şi eu aş fi avut nevoie de casă”
, a mai continuat Eugen. Visul său este acela de a se muta împreună cu Ana - Maria  într-o casă nouă.

O lume mică

Eugen a ales să îşi câştige pâinea tot cu ajutorul Dunării care i-a înghiţit familia. După ce iniţial s-a apucat de pescuit, la insistenţele cunoscuţilor, şi-a continuat studiile.

 Acum a ajuns marinar pe împingătorul Mercur 301. În momentul în care s-a îmbarcat, căpitanul l-a întrebat de unde este. Când a răspuns că trăieşte în Grindu, Costică Gheorghe, cel care avea să-i fie şef, s-a interesat dacă mai ştie ceva despre ”băiatul cu bidonul”.

image


„I-am spus că eu sunt ăla. Nu-i venea să creadă. Mi-a zis că el e cel care m-a scos din apă. Uite că viaţa a făcut să ne mai vedem odată”, a povestit Eugen Malihen. În cei trei ani de navigat, „băiatul cu bidonul” a ajuns până la Viena şi nu are de gând să se oprească aici.

Familia Malihen a fost cea mai greu încercată familie din Grindu. În total, în ziua fatidică de 10 septembrie 1989, nouă membri ai familiei au dispărut în apele fluviului. Eugen şi-a pierdut părinţii, doi fraţi, trei verişori, un unchi şi o mătuşă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite