Mâine/Pensionarii gălăţeni protestează în capitală:„Vom cânta fostul imn al României şi vom purta în mâini lumânări aprinse”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

80 de pensionari, membri ai Alianţei Europensionarilor din România – filiala Galaţi, vor picheta, mâine sediul central al PDL, al Ministerului Muncii şi al Ministerului Sănătăţii din Bucureşti.

Pensionarii vor pleca către Capitală la 5.45, dimineaţă, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, din Galaţi. Ei vor picheta sediile PDL (11.00), al Ministerului Muncii (13.00) şi al Ministerului Sănătăţii (14.30).

Principalele revendicări ale vârstnicilor sunt: eliminarea coplăţii pentru pensionari, eliminarea reţinerii de 5,5 la sută pentru sănătate din pensiile sub 1.500 de lei, majorarea punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu brut, indexarea cu minim 100 de lei a pensiilor agricultorilor şi aplicarea impozitului pe pensie pentru acele pensii de peste trei puncte.

„Dorim ca atunci când ne ducem la medic să nu ne programeze peste două luni, din cauză că nu au fonduri de la Casa de Sănătate. Suntem bolnavi, nu putem aştepta câteva luni. În timpul protestului, vom cânta fostul imn al României, «Trei culori cunosc pe lume», şi vom purta în mâini lumânări aprinse”, ne-a declarat Toader Cristea, preşedintele Alianţei Europensionarilor din România – filiala Galaţi.


Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite