Mâine, şcolile gălăţene vor fi paralizate de încetarea activităţii profesorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii vor protesta mâine
Profesorii vor protesta mâine

Cadrele didactice din majoritatea şcolilor judeţului nu vor mai intra la ore. Elevii sunt sfătuiţi să se informeze de la diriginţi dacă pot sau nu să vină la şcoală

Angajaţii din cele mai multe unităţi şcolare din judeţul Galaţi au semnat ieri şi azi formularele de referendum distribuite de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar prin care au fost chestionaţi cu privire la oportunitatea încetării tuturor activităţilor didactice pe care ar fi trebuit să le aibă miercuri şi joi.

CITIŢI ŞI:

Grevă japoneză în solidar

Sindicaliştii din educaţie: "Profesorii din Galaţi pleacă în concediu pe jos şi mănâncă scoarţă de copac"!


„Având în vedere decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe Legea Educaţiei naţionale, ignorându-se în totalitate dialogul social, precum şi dorinţa celor de la Putere de a permanentiza reducerile veniturilor salariaţilor din sistemul bugetar şi decizia lor de a nu se aplica Legea salarizării unitare, începând cu 01.01.2011, cei mai mulţi profesori nu vor avea activităţi miercuri şi joi", afirmă vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Lidia Antoniu.

Iniţial, propunerea de încetare a activităţii a fost doar pentru joi, 28 octombrie, dar liderii de sindicat au crezut de cuviinţă că şi în ziua în care se dezbate moţiunea de cenzură este bine să tragă un semnal de alarmă.

„Evenimentele au o strânsă legătură. Dacă Guvernul pică mâine, joi, nu mai are cine să-şi asume Legea Educaţiei aşa că întreruperea activităţii nu se mai justifică", a declarat preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu.

Situaţia este oarecum confuză pentru că există şi profesori care nu au fost de acord cu propunerea sindicatului şi vor continua activităţile didactice, atât miercuri cât şi joi.

„În aceste condiţii, cea mai simplă soluţie este aceea a comunicării prin intermediul diriginţilor. Aşa că, le recomandăm copiilor să se intereseze dacă vin sau nu la şcoală în cele două zile în care sunt preconizate protestele", mai spune Lidia Antoniu.

Dacă este să luăm „ad literam" forma de protest pe care au ales-o liderii de sindicat - încetarea activităţii - dascălii ar trebui să vină la şcoală, dar să nu aibă activităţi didactice cu elevii.

Să mai remarcăm încă o dată faptul că, deşi este pentru prima dată când, la nivel naţional, şi-au dat mâna într-un demers sindical toate cele patru federaţii reprezentative din educaţie, la Galaţi, doar profesorii din sindicatele afiliate la Federaţia Educaţiei Naţionale au acţiuni de protest, ceilalţi preferând să vină la şcoală de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite