Galaţi: Mâine în zori, se opreşte apa rece în jumătate din oraş
0
Sistarea furnizării apei reci, pentru 20 de ore, începând cu ora 6.00, va crea neplăceri atât consumatorilor casnici, cât şi unor instituţii publice. peste 150.000 de persoane vor rămâne fără apă
Aproape jumătate din populaţia municipiului Galaţi va rămâne fără apă potabilă, mâine, după ce conducerea societăţii Apă Canal a decis sistarea apei reci pentru 20 de ore.
Întreruperea este necesară pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unor componente importante ale reţelei de distribuţie.
“Sistarea furnizării apei potabile este necesară pentru îndeplinirea unor lucrări la un compensator avariat, cu pierderi zilnice şi vane cu probleme. Mai sunt şi nişte locaţii unde trebuie să intervenim pentru a crea condiţii pentru programul ISPA”, ne-a explicat Niţă Podaru, director tehnic producţie la SC. Apă Canal.
Totodată, pentru a nu exista probleme de vreun fel, Apă Canal va pune la dispoziţia gălăţenilor trei autocisterne.
“O autocisternă va fi amplasată la Staţia de pompare Fileşti, care va continua să funcţioneze, iar celelalte vor fi poziţionate în cartierele Ţiglina 1 şi Ţiglina 2. În caz că vor fi probleme şi în alte zone ne vom deplasa cu cisterne acolo răspunzând tuturor solicitărilor”, susţine Niţă Podaru.
Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică susţin că oprirea apei potabile nu va creea probleme cetăţenilor din punct de vedere al sănătăţii.
Cetateni nemultumiti
Majoritatea cetăţenilor reclamă faptul că nu li s-a spus că rămân fără apă.
“Nu ştiu despre oprirea apei potabile. Acum aflu. Consider că trebuia să fim anunţaţi cu mai mult timp înainte”, ne-a declarat Teodora Axente.
“Nu am ştiut că se va opri apa rece. Să ştiţi că şi ieri a fost oprită timp de două ore şi tot fără să fim anunţaţi. Eu stau la curte şi nu am avut apă pentru animale. Niciodată autorităţile nu au bunăvoinţa să ne anunţe despre stoparea apei potabile”, ne-a mărturisit Ganea Elena.
Spitale aprovizionate cu cisterna
Având în vedere că sistarea apei potabile este de natură să-i afecteze şi pe pacienţii internaţi în spitale, în special la unităţile care nu deţin bazine pentru stocuri de rezervă, ne-am interesat dacă au fost găsite soluţii pentru ca bolnavii să nu aibă de suferit.
La Maternitatea “Buna Vestire”:
“Ca şi rezervă, avem un hidrofor… Am solicitat şi ajutorul societăţii Apă Canal pentru a ne pune la dispoziţie o cisternă. Avem asigurate cu apă atât grupurile sanitare, cât şi sălile de operaţii”, ne-a declarat Eufrosina Neniţescu - director administrativ la maternitatea gălăţeană.
La Spitalul CFR :
“Avem posibilitatea să facem faţă, fără probleme, dacă oprirea este pe termen de 24 de ore. În general, noi suntem pregătiţi pentru orice situaţie”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Chelariu Mihaela.
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”:
“Spitalul are bazin propriu care îi permite funcţionarea în regim normal”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, dr. Nicolae Bacalbaşa.
Surse oficiale din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi ne-au declarat că singura instituţie publică pentru care s-au solicitat autocisterne de la Pompieri, este Spitalul Militar. Deoarece zona sediului ISU nu este afectată de sistarea furnizării apei, autospecialele pot interveni la incendii.
Aceasta este a doua oprire efectuată pe reţelele magistrale de distribuţie a apei potabile în cursul acestui an.