Mâine va avea loc o expoziţie interactivă despre migraţia animalelor la muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi vernisează mâine la prânz expoziţia temporară „Migraţia în lumea animală". Gălăţenii vor putea afla detalii despre o temă mai rar abordată de către muzeele din România care oferă informaţii de actualitate şi curiozităţi despre cele mai spectaculoase migraţii de pe Glob.

Organizatorii le-au pregătit vizitatorilor detalii despre factorii care intervin în migraţie, despre căile de migraţie, cauzele care au dus la aceste deplasări, precum şi factorii care influenţează orientarea animalelor în timpul călătoriilor.

De la migraţia migraţia somonului de Pacific, migraţia păsărilor, a fluturelui monarh sau a lăcustelor migratoare, cu o prezentare interactivă, expoziţia se constituie într-o captivantă incursiune în cauzele şi modalităţile de migraţie din lumea animală.

„Interactivitatea joacă un rol important în modalitatea de expunere a datelor ştiinţifice, scopul nostru fiind acela de a oferi vizitatorilor de toate vârstele o modalitate modernă de a descoperi tainele migraţiei animalelor," susţine Viorica Arcan, coordonatoarea expoziţiei.

În premieră pentru muzeul gălăţean, la această manifestare, în cadrul expoziţiei, va fi montat un panou interactiv de tip multi-touch, publicul având posibilitatea de a interacţiona direct cu tematica prezentată.

„Interactivitatea este o modalitate modernă de a atrage publicul la muzeu, în special publicul tânăr" spune la rândul ei Camelia Burluc, manager al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

Expoziţia temporară „Migraţia în lumea animală" va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi în perioada 6 aprilie 2011 - 30 martie 2012.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite