Magistraţii de la Târgu-Bujor au depus în bloc cereri de transfer la alte instanţe din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va lua în discuţie solicitările a trei dintre cei patru judecători de la instanţa gălăţeană pe 28 aprilie 2011.

Decizie surprinzătoare a judecătorilor de la Judecătoria Târgu-Bujor. Majoritatea magistraţilor au decis să se transfere de la instanţa gălăţeană, trei judecători dintre cei patru care lucrează la Judecătoria Târgu-Bujor depunându-şi deja cererile la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Este vorba de judecătorul Adriana Andrei, care doreşte să plece la Judecătoria Slobozia, judecătorul Ana Tudora, care a depus o listă cu 14 instanţe din ţară unde ar dori să activeze şi judecătorul Nelu Năstăsoiu, care ia în considerare şase instanţe unde ar vrea să se transfere.

Hotărârea judecătorilor este bizară, ţinând cont că numărul de dosare rulate anual de Judecătoria Târgu-Bujor este relativ mic, fiind vorba de câteva sute de cauze.

Există însă şi magistraţi din ţară care doresc să vină la cea mai aglomerată instanţă, Judecătoria Galaţi.

Judecătorii Daniela Marilena Stoica (Judecătoria Podu Turcului) şi Florian Costin (Judecătoria Tulcea) au depus cereri la Consiliul Superior al Magistraturii în acest sens.

Toate solicitările vor fi luate în discuţie de secţia de judecători a CSM pe 28 aprilie 2011.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite