Stiri din Galati

1400 de militari, pompieri şi jandarmi lucrează la supraînălţarea unui dig de 4,5 km la Galaţi

5 iulie 2010, 09:29 |  Autor: Corina Misăilă  | 

Cuvinte cheie: dig, suprainaltare, dunare, Valea Oraşului, pericol, inundatii, jandarmi, pompieri, comitet de urgenta, ,

Voluntari din toată ţara au venit să dea o mână de ajutor Foto: Bogdan Dimofte

Voluntari din toată ţara au venit să dea o mână de ajutor Foto: Bogdan Dimofte

 

Conform deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit ieri, la Galaţi, pentru a analiza efectele debitelor mari de pe Siret, Prut şi Dunăre, prioritatea o reprezintă apărarea municipiului Galaţi. S-a dispus, astfel, construirea unui dig înalt de 1,5 m, pe o lungime de 4,5 km, cu sprijinul a 1.400 de cadre militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale.

Ridicarea acestuia a început încă de ieri, timpul estimat pentru finalizare fiind de 36 de ore. 45 de specialişti de la „Apele Române” coordonează aceste lucrări şi monitorizează punctele critice, conform unui comunicat al Prefecturii Galaţi.

Pe Aceeaşi Temă

CITEŞTE ŞI:

Digul de apărare a Galaţiului este aproape finalizat

Viceprimarul Mircea Cristea: Dacă digul nu rezistă, 30% din economia Galaţiul va fi distrusă

Galaţi: Restricţii de circulaţie în zona Portului

UPDATE, luni ora 10.30: Ultima apărare în calea apelor: se ridică diguri din saci cu nisip pe străzile oraşului

Un motiv comic al inundaţiilor: Ceauşescu a ridicat diguri pe un singur mal al Dunării, iar de amenajarea celui de-al doilea a uitat

VIDEO-GALERIE FOTO-Boc, atacat cu ouă la Galaţi după ce a ţinut o conferinţă despre situaţia sinistraţilor din zonă

VIDEO-FOTO-Viitura se apropie cu paşi repezi de Galaţi!

Alături de militarii gălăţeni, lucrează la supraînălţarea digului de la Dunăre 300 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti şi Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi 400 de lucrători din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ale municipiului Bucureşti şi judeţelor Argeş, Prahova şi Dolj.


 În această dimineaţă, Dunărea a înregistrat la Galaţi o cotă de 676 cm (76 cm peste cota de inundaţie) şi un debit de 16.055 mc/s. La Şendreni, Siretul avea o cotă de 728 cm (78 cm peste cota de pericol).

Concomitent cu acţiunile de la Galaţi, CNSU a hotărât ca Prefecturile şi Consiliile Judeţene Ialomiţa şi Călăraşi să dispună măsurile necesare de pregătire a incintelor Călăraşi-Râul, Borcea de Sus şi Borcea de Jos pentru inundare.


De asemenea, Prefectura Tulcea şi Consiliul Judeţului Tulcea dispun, în regim de urgenţă, măsurile necesare pentru supraînălţarea cu cinci metri a digului de apărare a localităţii Grindu şi iau măsuri pentru pregătirea executării misiunii de rupere a digului la Cotul Pisicii, atunci când situaţia operativă o va impune.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se întruneşte din nou astăzi, la ora 10.00, la Palatul Victoria.  


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Membrii comitetelor pentru situaţii de urgenţă din trei localităţi vasluiene amendaţi de prefect

    La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc o acţiune de cpntrol la acumularea hidrotehnică Sole ...

    88 de cereri pentru procurarea de locuinţe ANL

    La Primărie au fost depuse, până în acest moment, 88 desolicitări de cumpărare locuinţelor AN ...

    Digul de apărare a Galaţiului este aproape finalizat

    Digul de apărare a municipiului Galaţi, care se întinde pe o lungime de patru kilometri şi jumă ...

    Galaţi: "Dacă digul nu rezistă avem de-a face cu cel mai mare dezastru urban din România după cel de-al Doilea Război Mondial"

    Situaţia a devenit critică după ce nivelul Dunării a continuat să crească depăşind cu mult cota ...

    Motopompe şi generatoare electrice din Belgia şi Austria pentru reducerea efectelor inundaţiilor la Galaţi

    Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi (ISU), în această după amiază, vor so ...

    Galaţi: Campioana olimpică Maria Magdalena Irincu a fost jefuită de medalie

    După câte ne-a povestit fosta campioană, în casa din Galaţi a familiei Irincu nu s-a aflat nime ...

    FOTOGALERIE RATB construieste două modele de tramvaie: unul ieftin pentru bucureşteni şi altul scump pentru străini

    Bucureştenii ar fi putut să călătorească, din acest an, cu un tramvai Siemens produs în colabor ...

    Voluntarii ridică diguri, gălăţenii stau în cârciumi

    Sute de voluntari au venit să ajute la înălţarea digului care să salveze oraşul. Mulţi dintre c ...

    Primul tramvai adus din Polonia va circula din 1 iunie şi va fi violet

    Primăria Cluj-Napoca a semnat marţi contractul privind achiziţia a maximum 12 tramvaie de la f ...

    Timișoara va avea curând tramvaie noi: se așteaptă ofertele producătorilor VIDEO

    Regia Autonomă de Transport Timişoara invită furnizorii de tramvaie să-şi prezinte un modelul ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole