Locuri de muncă în Germania pentru studenţii gălăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii care au cunoştinţe bune de limba germană şi care doresc să lucreze în ţara respectivă, pe perioada verii acestui an, pot participa la selecţia organizată de  Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Conform Nicoletei Harţegan, purtătorul de cuvânt al AJOFM Galaţi, majoritatea locurilor de muncă oferite sunt în hoteluri şi în gastronomie, în gastronomia de sistem, în agricultură şi în domeniul curăţeniei de clădiri.

Selecţia va fi organizată de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, până pe 20 ianuarie, între orele 9.00 şi 15.00.

La selecţie pot participa studenţi care urmează cursuri la zi, la orice facultate acreditată conform legii, cu excepţia celor din ultimul an de studii.

Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limbă germană va avea loc la Centrul de Informare şi Consiliere privind Cariera din Bucureşti.
Persoanele interesate se pot adresa pentru informaţii şi la sediul AJOFM Galaţi - Compartimentul EURES din str. Domneasca nr. 191, telefon 0236 - 412262.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite