Locuitor de pe strada Cernei: „Trăim în comuna Galaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada arată jalnic Foto: Bogdan Dimofte
Strada arată jalnic Foto: Bogdan Dimofte

Strada Cernei nu a fost niciodată asfaltată, cu toate că se află într-una dintre cele mai importante zone ale oraşului, iar oamenii de acolo simt că trăiesc în altă lume. Strada arată mai rău decât un drum de ţară.

Vara praf, iarna zăpadă până la genunchi, toamna şi primăvara noroi şi inundaţii din când în când. Acestea sunt elementele principale în jurul cărora se desfăşoara viaţa localnicilor de pe strada Cernei. Deşi este situată într-una dintre cele mai importante zone ale oraşului, în cartierul Valea Oraşului, strada  nu a văzut niciodată asfaltul.

În schimb, oamenii de aici se mândresc cu un lucru. Au canalizare de un an.
„De 40 de ani stau aici. E nenorocire. Plătim impozit mare şi degeaba. Avem inundaţii, gunoiul se depozitează pe stradă. Trebuie să stau de pază să nu pună cineva gunoiul în faţa porţii”, spune Maria Zaharia, în vârstă de 52 de ani.

VEZI AICI GALERIE FOTO CU STRADA CERNEI

Bunurile strânse într-o viaţă au fost aruncate la gunoi în urma inundaţiilor din anii trecuţi. „Am aruncat mobilă cu care puteam să aranjez trei case. Mi-a stricat tot apa. În ultimii cinci ani am avut mereu inundaţii. Măcar am reuşit să-mi asigur locuinţa”, mai spune femeia.

Locuitorii de pe Cernei sunt supăraţi că în preajma alegerilor locale din ultimii ani au primit promisiuni că strada loc va fi asfaltată şi au rămas cu promisiunile.

„Trăim în comuna Galaţi. Altfel nu se poate numi zona asta”,a declarat un alt localnic.
Deşi primăria municipiului Galaţi a contractat anul acesta de la BRD un credit în valoare de 60 de milioane de lei pentru asfaltarea şi canalizarea străzilor din oraş, strada Cernei nu figurează pe lista de investiţii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite