Let's do it Galaţi/ Peste 1.500 de voluntari gălăţeni au adunat gunoaiele din judeţ şi din municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dimineaţă, peste 1.500 de tineri au răspuns apelului organizatorilor  acţiunii de ecologizare „Let's do it Romania” şi s-au adunat pe esplanada din faţa stadionului Dunărea.

CITIŢI ŞI :

La Galaţi începe vânătoarea de gunoaie!

Fiţi pe fază: Sâmbătă, la Galaţi, începe vânătoarea de gunoaie

Sacii colectaţi de voluntari vor fi lăsaţi la marginea drumului principal de unde vor fi preluaţi de maşinile de salubritate şi duşi la bazele de colectare din judeţ. Organizatorii au ştiut unde trebuie să acţioneze cu prioritate.

„Au fost identificate 130 de mormane de gunoaie la nivelul judeţului, care au diferite mărimi, şi anume de la doi saci până la 300 de saci. Cel mai mare morman de gunoi a fost identificat în zona Tecuci-Matca şi are dimensiunea de aproximativ 300 de saci”, a spus Laura Oancă, unul dintre organizatori.

 

image

"La nivelul judeţului s-au implicat în proiect 34 de primării, fiecare venind cu cate 30 - 50 de oameni. Din jurul Galaţiului sperăm să strângem aproximativ 2.000 de saci, iar din judeţ încă 2.000 - 3.000 mii. Am estimat un total de 4.500 - 5.000 de saci de gunoi strânşi", mai spune Laura Oancă.

Principalele zone în care voluntarii vor acţiona sunt periferia Galaţiului de la ieşire spre Brăila, zona Barboşi, Cătuşa, drumul de centură, lacul Vânători, lacul Brateş şi până la Cotul Pisicii.

image

Mişcarea „Let’s Do It!” a pornit, acum doi ani, de la ideea unui estonian, care, alături de doi prieteni, a mobilizat 50.000 de oameni care au făcut curăţenie într-o singură zi.

Proiectul a fost implementat cu succes în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia (aprilie 2010).

Proiectul este sprijinit de Primăria Galaţi, Consiliul Judeţului, Prefectură, Jandarmerie, instituţiile de mediu, dar şi de cotidianul „Adevărul de Seară”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite