Lecţii de colaborare sindicală pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 3,8 milioane de lei vor fi învestiţi pentru realizarea unor parteneriate între organizaţiile sindicale din învăţământul preuniversitar şi autorităţile locale

Când toată lumea se plânge de criza economică şi de reduceri bugetare, iată că Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) din Galaţi, în parteneriat cu sindicatul omolog de la Sibiu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Casa Corpului Didactic din Bacău reuşeşte să „smulgă" nişte bani, şi nu puţini, de la Fondul Social European.

Proiectul pe care SIP urmează să-l implementeze are o denumire lungă şi destul de greu de reţinut la „prima audiţie": „Organizaţia sindicală în învăţământul preuniversitar - succes prin parteneriat social şi capital uman performant".

„Urmărim de fapt dezvoltarea capacităţii organizaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar de a derula activităţi comune, în sistem partenerial, care să ducă la creşterea competitivităţii resurselor umane proprii şi atragerea de noi membri în special prin asigurarea unor programe de formare profesională continuă. Noi vrem să formăm cel puţin 400 de cadre didactice şi 32 de angajaţi ai unor consilii locale prin ofertarea unui program multiregional de formare continuă", spune managerul de proiect Constantin Ciosu.

În plus, se mizează şi pe creşterea capacităţii şi disponibiltăţii autorităţilor locale de a se implica în susţinerea activităţilor sindicale prin facilitarea accesului acestora la centrele de resurse create prin proiect.

Şi nu în ultimul rând proiectul mizează pe o conştientizare a nevoii de asigurare a competitivităţii membrilor sindicatelor.

Valoarea totală a finanţării se ridică la aproape 3,8 milioane de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite